Cum arată soţia lui Adi Mutu cu o săptămână înainte să nască
Termenul la care Sandra Bachici, proaspătă soţie a lui Adrian Mutu, urmează să nască se apropie cu paşi repezi, bruneta fiind gravidă în 37 de săptămâni. Deşi se află pe ultima sută de metri cu sarcina, ea arată extraordinar, doar burtica evidentă fiind cea care o dă de gol că va deveni mămică. Privită din spate, Sandra ar putea defila fără probleme pe podiumul de modă, aşa cum o făcea în trecut.
Sandra Mutu (22 de ani) face furori pe stradă, însărcinată în 9 luni. Soţia "Briliantului" urmează să aducă pe lume un băieţel săptămâna viitoare, când s-a programat pentru operaţia de cezariană, şi reuşeşte să întoarcă multe capete când iese din casă. Îmbrăcată lejer, cu pantaloni largi şi încălţăminte sport, comodă, bruneta s-a fotografiat zâmbitoare cu mâinile pe burtică. Sandra urmează să-i dăruiască lui Adrian Mutu al patrulea moştenitor, dar din spate ai putea să juri că tânăra ar putea urca pe podiumul de modă, cu care este obişnuită din adolescenţă.
"Fac modeling de la vârsta de 12 ani, era o activitate extraşcolară care mi-a plăcut mult şi am câştigat titluri de Miss la diverse competiţii. Am participat la foarte multe prezentări de modă încă de mică. Prima dată am prezentat la Deva, apoi în Timişoara, unde mi s-a propus să merg cu o echipă de dans în Saint Tropez. Eram singura fată din Timişoara aleasă, aveam doar 15 ani şi a fost minunat! Au urmat şi alte prezentări pentru diverşi creatori de modă. La FashionTV Summer Festival de la Mamaia am fost aleasă «mireasă» colecţiilor semnate de mari designeri ca: Laura Olteanu, Cătălin Botezatu, Valeria Marini, Ana Radu, Laura Froio din Italia, Insolito”, povestea Sandra, în trecut.
Sandra Mutu a devenit soţia "Briliantului" într-o zi cu semnificaţie. Cei doi au spus "da" în faţa ofiţerului Stării Civile, în urmă cu aproape două luni, la 14 februarie.