Cum arată soțul și cele trei surori ale Andreei Grămoșteanu. Povestea unei familii de vedete
Ani de zile a jucat în „Mondenii”, unde le-a parodiat pe Nikita şi pe Andreea Esca, apoi în serialul „Atletico Textila” (PRO TV), însă puţini ştiu că Andreea Grămoşteanu face parte dintr-o familie de vedete. Actriţa are trei surori, dintre care două gemene, iar soţul ei, actorul Marin Grigore, a jucat şi el în diverse seriale şi piese de teatru.
Puţini ştiu că Andreea Grămoşteanu (41 de ani), devenită celebră după show-ul „Mondenii”, are acasă o familie mare, cu trei surori la fel de frumoase, dintre care două gemene, plus un soţ supertalentat. Cu soţul ei, actorul Marin Grigore (36 de ani), s-a cunoscut după ce au jucat într-o piesă de teatru acum 11 ani. „Am jucat împreună un singur spectacol, «Absolut Love», cu două personaje şi a fost tare complicat. Cam la un an de atunci, am început să ieşim împreună. Nu eram destul de copţi ca să putem acoperi toate planurile”, ne-a spus Marin Grigore la lansarea filmului „Urma”, în regia lui Dorian Boguţă, unde a interpretat rolul principal. În proiectul „Absolut Love” a fost implicată şi scenografa Corina Grămoşteanu, una dintre surorile actriţei.
Andreea şi soţul ei se cunosc de 11 ani
Andreea Grămoşteanu are trei surori: gemenele Alina şi Alexandra, mai mici cu aproape şapte ani, şi Corina, cu cinci ani mai tânără. Alina este femeie de afaceri, iar Alexandra se ocupă de hairstyling. Andreei îi place să îşi denumească surorile după piesa de teatru „Trei surori”, de A.P. Cehov, si anume „Cehov + 1”. Surorile Grămoşteanu nu se află la prima colaborare de acest gen. Prima dată au lucrat împreună acum patru ani, la piesa „Fluturii sunt liberi”, de la Teatrul Mic. „Atunci ne-am cam certat şi mi-a spus că sunt cea mai dificilă clientă a ei. Acum pot spune că a fost incredibilă. Deşi a trebuit să se împartă în trei locuri, pentru că mai are două proiecte şi n-a dormit de două nopţi, nu m-a lăsat să o ajut cu nimic. Mi-a zis să stau şi să-mi repet textul”, a spus la vremea aceea Andreea.
Soţul Andreei şi-a surprins fiul după ce a apărut fără păr şi fără barbă
Premiera filmului „Urma”, în care rolul principal e interpretat de Marin Grigore, a avut loc marţi seara. Actorul, căsătorit cu Andreea Grămoşteanu, a surprins pe toată lumea cu noul lui aspect, căci nu mai arată ca în film, ci este ras şi tuns scurt. „Cel mai mirat a fost Luca, fiul meu de un an şi şapte luni, care mă vede a treia oară într-o săptămână total schimbat. Sunt actor la Teatrul Mic şi la Teatrul de Artă Bucureşti, fac şi muzică electronică şi produc muzică. În «Urma» am ajuns după un casting de trei săptămâni”, ne-a spus actorul. Şi tot el ne-a povestit cum şi-a schimbat look-ul. „Lunea trecută arătam ca pe afiş, cu părul şi cu barbă mare. Marţi dimineaţă, am fost cadru militar într-o producţie americană care se filmează în Bucureşti, iar acţiunea se întâmplă în 1940 şi trebuia să arăt ca în perioada aceea, cu mustaţă şi tuns. Marţi am filmat şi în regia lui Sebastian Mihăilescu, fratele meu de suflet, pentru „In no uncertain terms”, un scurtmetraj, iar el mi-a cerut să mă tund. Şi am tot tăiat de la dublă la dublă până am rămas ciuntit. Şi apoi a trebuit să mă tund pentru că vineri aveam un spectacol”, ne-a spus actorul.