Cum arată vila lui Dani Oțil din Corbeanca, locuința în care trăiește de aproape 15 ani: „Casa asta e făcută după ideile mele”

26 octombrie 2025 20:30   Vedete românești

Deși este una dintre cele mai cunoscute figuri ale televiziunii, Dani Oțil a ales un trai echilibrat și o casă simplă, în care se simte cu adevărat acasă. Prezentatorul locuiește de mai bine de un deceniu într-o vilă din Corbeanca, care a devenit între timp locul unde își petrece timpul alături de familie.

Dani Oțil trăiește de aproape 15 ani ani într-o vilă cu etaj din Corbeanca, loc care a devenit între timp casa familiei sale. Într-un clip postat pe YouTube, prezentatorul TV le-a arătat fanilor cum arată locuința lui, o casă modestă, dar primitoare, departe de opulența la care mulți s-ar aștepta.

Originar din Reșița, Dani Oțil a locuit de-a lungul timpului în 17 chirii din Timișoara și București, până când și-a cumpărat prima garsonieră, în rate, cu franci elvețieni.

Cum a ajuns să se mute în Corbeanca

Mutarea în Corbeanca a venit după ce colegul și prietenul său, Răzvan Simion, și familia acestuia au decis să cumpere un duplex în zonă. Răzvan l-a convins și pe Dani să ia cealaltă jumătate a casei, deși acesta visa la un avion. Cei doi prezentatori au devenit astfel vecini, însă nu pentru mult timp. După câțiva ani, Răzvan a divorțat, și-a vândut partea și s-a mutat, în timp ce Dani a rămas în cealaltă jumătate a duplexului.

În filmarea realizată înainte de venirea pe lume a fiului său, Tiago, Dani Oțil a arătat o locuință cochetă, fără fast, dar plină de viață. Vila din Corbeanca reflectă stilul său echilibrat, mai puțin lux, mai multă poveste.

Casa asta e făcută acum mai bine de zece ani, stau în ea de mai bine de zece ani, în mare parte după ideile mele, cu un pic de ajutor din partea soției. Este, oarecum, desenată de mine, interiorul este un pic schimbat. Sunt multe elemente pe care eu le-am modificat. Am venit în casă când era semi amenajată, dar nu se putea locui în ea, gresia era veche, urâtă. Nu a locuit nimeni înaintea mea aici, dar s-au deteriorat lucrurile astea, tocmai, pentru că nu a fost locuită. Blatul din bucătărie e făcut de mine.

Sunt foarte mândru de faptul că, acum mai bine de zece ani, am ales niște piese de mobilier care încă țin. Cel mai mândru sunt când vine câte un prieten, care e mai bogat decât noi, și mă întreabă de șase ori de unde e masa asta sau drezina, pentru că masa de cafea sau de reviste folosește niște elemende de la o drezină”, a spus Dani Oțil, în videoclipul publicat pe YouTube.  

Dincolo de televiziune

Pe lângă cariera de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, emisiunea matinală de la Antena 1 care l-a făcut cunoscut, Dani Oțil este pasionat de sporturi extreme, în special motociclism. A participat la numeroase competiții de motocross și raliuri și deține, totodată, mai multe afaceri: un restaurant și o cafenea în zona Herăstrău din București.

Pe plan personal, Dani Oțil, născut pe 24 august 1980, s-a căsătorit în 2021 cu modelul Gabriela Prisăcariu, iar în același an au devenit părinți. Relația lor discretă și familia pe care au construit-o completează perfect povestea simplă, dar autentică, a prezentatorului.

Mai multe