Cum au ajuns Raluka şi Ana câştigătoarele Asia Express când ele nici nu erau iniţial în cărţi
Surpriză de proporţii, marţi seară, la Asia Express, reality show difuzat de Antena 1! În finală s-au luptat Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu cu echipa formată din Raluka şi Ana Baniciu, fetele fiind cele care au pus mâna pe cei 30.000 de euro, puşi în joc. Cântăreţele au făcut o figură neaşteptată dacă stăm se ne gândim că producătorii nu le-au luat iniţial în calcul în formatul emisiunii.
Toama trecută, Antena 1 anunţa un nou show care va acapara publicul din România şi producătorii nu au înşelat deloc aşteptările. “Asia Express” nu a însemnat însă doar o competuție dură și plină de adrenalină pentru concurenți, ci şi pentru cei de acasă care au stat cu sufletul la gură să urmărească isprăvile celor şapte echipe cooptate. Iniţial din show făceau parte Nicoleta şi Iuliana Luciu, dar surorile şi-au anunţat retragerea la scurt timp după ce au bătut palma cu Antena 1. De altfel, brunetele au fost anunţate ca fiind prima echipă de vedete participante la emisiune. "Din motive independente de voinţa lor, Nicoleta şi Iuliana Luciu au fost nevoite să se retragă din proiect“, au anunţat reprezentanţii Antenei 1.
Aşa au fost puşi producătorii puşi să caute alte concurente. În locul lor au fost găsite cântăreţele Raluka şi Ana Baniciu, fiica artistului Mircea Baniciu şi membră a trupei LaLa Band. Perechea fetelor, unită de pasiunea pentru muzică, dar şi de spiritul competitiv, au reuşit ceea ce pentru aţii a fost imposibil. Limita de un dolar pe zi nu le-a îngrijorat pe cele două artiste, care s-au adaptat situaţiilor grele şi au reuşit să câştige competiţia.
"Nu e ca şi cum am crescut toată viaţa cu bani. Putem să le cântăm oamenilor şi să facem bani din muzică. Sau putem să spălăm vase. Oricum, eu zic că o să ne descurcăm“, spuneau cântăreţele înainte de concurs şi nu şi-au dezamăgit fanii.
Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Vica Blochina și Daniela Crudu, frații Moroșanu, Dorian Popa și mama, Marian Dragulescu și soția lui, Corina, Raluka și Ana Baniciu au fost cele 7 perechi care timp de o lună au încercat să ajungă din Vietnam în Thailanda, în cele mai dificile condiții.