Cum explică Giani Kiriţă eliminarea Dianei Belbiţă: «Asta a costat-o mult»
Faimoșii și-au luat rămas bun de la Diana Belbiță, însă după plecarea ei, au apărut și noi detalii despre participarea și comportamentul ei în cadrul competiției. Faimoșii par să fie mai liniștiți de când ea a părăsit competiția, deoarece colegii ei au declarat că majoritatea tensiunilor erau produse de ea.
Pentru Larisa, plecarea Dianei a fost un mare șoc, deoarece ea o vedea ajungând chiar și până în finala competiției, lucru care nu s-a mai întâmplat.
„A fost o mare surpriză. Nu îmi explic! Am fost șocată! Pe Diana o vedeam în finală, o persoană foarte puternică.Tensiunile au fost între Diana și băieți”, a declarat Larisa. Geanina însă nu consideră că este cu adevărat corect ce s-a îtâmplat, însă s-a obișnuit cu ideea că prietena ei din competiție, nu mai face parte din concurs. „E nedrept, dar corect în același timp. E nedrept că pleacă un prieten, corect, că așa e competiția”, a spus ea.
Giani Kiriță a mărturisit că Diana avea câteva momente în care se comporta neadecvat, lucru care ar fi costat-o ieșirea din Exatlon. „Diana a avut niște ieșiri necontrolate. A vrut să facă pe victima, asta a costat-o mult! O lua pe Larisa, se ducea lângă Geanina apoi. Se vede urât! Acum era cu tine, după aia o lua pe Geanina. Gata, nu mai suntem prietene toate? Hai să vorbim toate trei, nu ne lua separat. Ne-a surprins puțin. Dar, până la urmă, cum îți așterni, așa dormi”, a mărturisit Giani.
Valentin Chis a mărturisit că nu se aștepta ca Diana să fie eliminată. „Nu ne așteptam ca Diana să fie eliminată, dar important este că tensiunea s-a dus. S-a dus această tensiune. Echipa se rupsese un pic, dar ne-am revenit. Suntem bine. E o nouă zi. Suntem pregătiți să intrăm pe acest traseu”, a declarat Bruce.