Cum încearcă Andreea Ibacka să depășească perioada divorțului de Cabral. A împărtășit totul cu fanii săi

19 mai 2026 12:47

Andreea Ibacka pare să se mențină într-o formă de zile mari, la scurt timp după confirmarea divorțului dintre ea și Cabral. Actrița a revenit în atenția urmăritorilor din mediul online cu o postare neașteptată, în care le-a arătat fanilor cum își petrece timpul și ce activități desfășoară în această perioadă.

Cabral și Andreea Ibacka. Foto: social media

Cum își ocupă vedeta timpul în ultima vreme 

Vreme de 18 ani, Cabral și Andreea Ibacka au format unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul românesc autohton, iar speculațiile conform cărora lucrurile între ei nu ar mai fi funcționat au fost confirmate de prezentator. 

După câteva zile de la aflarea veștii divorțului, Andreea a revenit în atenția fanilor din mediul online cu o postare care nu are nicio legătură cu viața amoroasă. 

Îmbrăcată sport, într-un costum galben, actrița s-a fotografiat pregătită pentru pilates. Postarea sa sugerează că Andreea își continuă rutina zilnică și își vede în continuare de viața personală, iar sportul, care face parte constant din activitățile sale, o ajută să își mențină forma fizică.

Cabral și Andreea s-au despărțit după 18 ani

În ultima perioadă, fanii celor doi au văzut mai multe semne care anunțau o posibilă ruptură. După mai multe speculații și întrebări, confirmarea a venit din partea lui Cabral. A postat în mediul online un mesaj în care anunță că el și actrița au decis să meargă pe drumuri separate. 

Cabral a specificat în mesajul său faptul că nu este vorba despre trădare sau altă situație asemănătoare, ci de vină a fost distanțarea apărută în timp. 

Postarea lui Cabral. Foto: social media

Ani la rând am ales să fim sinceri cu oamenii care ne-au fost aproape, simțim că le datorăm și acum adevărul. După 18 ani de viață împreună, cu recunoștință pentru tot ce am construit împreună, dar și cu tristețe, am decis să mergem pe drumuri separate.

Este un moment greu pentru amândoi. Dar privim înapoi cu respect pentru anii în care ne-am oferit totul, am crescut împreună și am învățat unul de la celălalt. Nu există un scandal ascuns.

Nu există trădări spectaculoase, violență, vinovați sau povești murdare. Există doar doi oameni care, după aproape două decenii împreună, au ajuns să se piardă unul de celălalt. Și poate că asta e partea cea mai tristă. Ani mulți am fost bine. Cu bune, cu rele, cu muncă multă, cu oboseală, cu lipsuri și cu multe bucurii. Ne-am construit viața și familia cum am știut noi mai bine. Ne-am încurajat, ne-am protejat și ne-am ținut aproape”, a fost mesajul transmis. 

Mai multe