Cum îşi justifică Mihai Chiţu infidelitatea, după ce Click! l-a prins cu amanta

9 septembrie 2014 8:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Câştigătorul de la Vocea României şi-a recunoscut infidelitatea, după ce Click! l-a fotografiat sărutându-se cu amanta, la sfârşitul lunii iulie. Artistul şi soţia lui au acceptat să vorbească, pentru prima dată, despre această încercarea prin care a trecut căsnicia lor.

12 ani de relaţie şi 7 de căsnicie au fost la un pas să se ducă pe Apa Sâmbetei, după ce Mihai Chiţu a dat frâu liber poftelor carnale şi s-a sărutat pasional cu amanta, în maşină. Acasă, în aşteptau soţia şi fetiţa lor de cinci ani, care habar nu aveau cu ce ocupă Chiţu în timpul liber.

După ce paparazzii Click! l-au prins în flagrant, Chiţu şi-a pus cenuşă în cap şi a făcut tot posibilul să-şi împace soţia, iar cei doi au orbit aseară, pentru prima dată, despre infidelitatea solistului de 34 de ani. "Cunoaştem evenimentul, a apărut la acea vreme în ziar (n.r în Click!). Şi eu, şi soţia, l-am cumpărat. E un moment de care nu vreau să îmi aduc aminte, nu e ceva plăcut nici pentru mine, nici pentru soţia mea. Trecem peste acest episod din viaţa noastră, avem un copil de crescut... Sunt cu familia mea şi aşa vreau să rămână", a declarat el pentru Wowbiz.

Întrebată cum a trecut peste infidelitatea soţului, Ioana s-a fâstâcit şi a spus, jenată, că acum are o căsnicie frumoasă. "Nu am nimic de comentat... Am trecut... Suntem ok, suntem împreună", a spus aceasta, pentru emisiunea citată.

Mai multe