Cum îşi va „spăla” păcatele Lavinia după ce a dat fete pentru sex

24 septembrie 2015 23:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

A scăpat de închisoare, dar a primit o altă pedeapsă cruntă. Fotomodelul Lavinia Despina, acuzată de proxenetism în dosarul ”prostituatelor de lux”, a fost trimisă de judecători să-şi spele păcatele pe străzile din Constanţa. Va da cu mătura şi va strânge gunoiul, cot la cot cu angajaţii de la salubritate şi cei de la spaţii verzi.

Lavinia Despina a fost condamnată la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare şi a primit un termen de supraveghere de 3 ani. În această perioadă trebuie să  primească vizitele consilierului de probaţiune, să frecventeze un program de reintegrare socială, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile şi să comunice schimbarea locului de muncă.

În următoarele luni, voluptoasa brunetă nu va fi nevoită însă să-şi bată capul cu serviciul. Judecătorii au avut grijă să o ţină o bună perioadă de timp ocupată cu munca în folosul comunităţii. Timp de 80 de zile lucrătoare, Lavinia se va afla fie în Căminul pentru Persoane Vârstnice din Constanţa, fie pe străzi sau în parcările din oraş. Şi asta pentru a face curăţenie!  Bruneta va strânge gunoiul, va întreţine spaţiile verzi, săpat, greblat, plantare de arbuşti, iar dacă iarna se grăbeşte să vină cu ninsori, aceasta va trebui să pună mâna pe lopată pentru a curăţa şi zăpada. În timp ce Lavinia Despina se gândeşte îngrozită la ce va trebui să facă, celelalte două tinere acuzate de proxenetism, Mirela Alexandra Dumitru şi “Strâmba lui Dodel», aşa cum mai este numită Diana Gureşoaie, după relaţia cu fotbalistul Cristi Tănase, au scăpat, deocamdată, de  pedeaspă. Şi asta pentru că magistraţii au decis să le judece separat. 

Mai multe