Cum l-a păcălit Liviu Vârciu pe Nea Mărin să încerce senzaţii tari la 60 de ani

17 decembrie 2017 14:31   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prieteni la cataramă, Liviu Vârciu şi Nea Mărin sunt sarea şi piperul în show-urile în care apar. În emisiunea "Poftiţi în vacanţă", cel supranumit "spaima vedetelor" are parte de o farsă de zile mari, pusă în scenă chiar de fostul component al trupei L.A.

Tabăra lui Nea Mărin (60 de ani) este locul unde vedetele vin să muncească și să aibă grijă de un grup de copilași ce provin din medii defavorizate, micuți care au parte pentru prima dată în viață de o vacanță. Nea Mărin își păstrează însă și acum renumele de zbir al vedetelor și are grijă, în stilul său caracteristic, ca acestea să ducă la bun sfârșit sarcinile pe care le au. Cel mai răzvrătit dintre toți participanții este Liviu Vârciu și, de această dată, el vrea să se răzbune pentru toate ”zilele fripte” pe care nea Mărin i le-a făcut de-a lungul timpului. Așa se face că îl convinge să se urce într-un zorb ball, o bilă gonflabilă, de care pare că nea Mărin se teme destul de tare.

”L-am păcălit să se urce, i-am zis că trebuie să verifice bila, i-am pus centurile și eu am ieșit. Îl știu prea bine, îi știu reacțiile, de data asta chiar s-a speriat. M-am răzbunat”, a povestit Liviu Vârciu, încântat de isprava sa.

Dar cum Nea Mărin nu lasă nimic la voia întâmplării, are grijă și acum ca Liviu Vârciu să-și regrete fapta. Reacţia lui, în showul ”Poftiți în vacanță”, difuzat luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1.

Mai multe