Cum l-au așteptat vedetele pe Moș Nicolae

6 decembrie 2015 9:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

În noaptea de sâmbătă (5 decembrie) spre duminică (6 decembrie), cu toții l-au așteptat, cu sufletul la gură, pe Moș Nicolae. Chiar și vedetele și-au lustruit ghetuțele și le-au aranjat frumos în așteptarea cadourilor care urmau să vină din partea moșului.

Mai mult, ele au umplut rețelele sociale cu fotografii cu încălțămintea lor atent pregătită, dar și cu lucrușoarele primite alături, semn că au fost foarte cuminți anul acesta.

Elena Gheorghe l-a primit în puf

Nerăbdătoare, Elena Gheorghe (30 de ani) și-a aranjat frumos botoșeii pufoși de un alb imaculat, pe un preș la fel de pufos și de alb. Alături, vedeta a așezat câțiva îngerași și un brăduț de Crăciun. „„Dragă Moș Nicolae, anul acesta te aștept mai mult ca oricând... Te rog din suflet să aduci sănătate, pace și liniște în lume. Elena”, a scris ea pe rețeaua socială pe care a și publicat fotografia.

Adela Popescu și-a «bibilit» ghetuțele

Nici Adela Popescu (29 de ani) nu a vrut să-l dezamăgească pe Moș Nicolae. Vedeta și-a lustruit bine ghetuțele pentru venirea lui și, mai mult, l-a așteptat într-o atmosferă călduroasă, cu lumânări aprinse și un buchet festiv de cătină. „Lustruite și bibilite. Pe scurt, pregătite”, a scris vedeta în dreptul fotografiei.

Diana Dumitrescu, cu pantofii pregătiți

Diana Dumitrescu nu și-a lustruit ghetuțele anul acesta, ci o pereche de pantofi eleganți. L-a așteptat pe moș cu încălțările de seară pregătite și cu mult entuziasm. „Hihiihihi! Gata! Eu îl aștept pe Moș Nicolae!!”, a scris ea.

Natalia Mateuț a stat la pândă

Și Natalia Mateuț și-a așezat frumos botinele, însă nu oricum. Vedeta a poziționat încălțările în dreptul ușii, pe care a lăsat-o ușor întredeschisă ca să îl poată pândi pe Moș Nicolae atunci când își face apariția.

Adelina Pestrițu a primit o grămadă de cadouri

Dacă, de obicei, Moș Nicolae aduce numai fructe și dulciuri, Adelina Pestrițu a fost norocoasă anul acesta. Iar pentru că a fost foarte cuminte, moșul i-a adus, pe lângă bunătățuri, și încălțări noi-nouțe, ca să aibă cu ce să-l aștepte și la anul. „Gata, l-am primit pe Moș Nicolae! Voua ce v-a adus?”, i-a întrebat Adelina pe fani.

Mai multe