Cum le răspunde Andreea Esca celor care nu au crezut că a avut Covid. A izbucnit în emisiunea lui Mihai Petre

5 februarie 2021 13:46   Vedete românești
Ultima actualizare:

Contestată de mulți după ce a anunțat că s-a îmbolnăvit de COVID, ba chiar și de prietenul Bittman, care afirma că și-ar fi înscenat boala, Andreea Esca a decis, în sfârșit, să rupă tăcerea. Știrista PRO TV a comentat, în noua emisiune a lui Mihai Petre, acuzațiile care i s-au adus în spațiul public.

Solistul trupei ”Holograf”, Dan Bittman, a șocat încă de la începuturile pandemiei de coronavirus. Bittman a făcut declarații năucitoare referitoare la pandemia de Covid-19, punând la îndoială informațiile lansate de autorități. Solistul a făcut apoi o serie de acuzații grave și la adresa Andreei Esca, vedetă PRO TV, despre care a spus că ar fi mințit și că și-ar fi înscenat boala. În iulie 2020, Esca a povestit despre lupta ei și a familiei sale cu temutul virus SARS-COV-2.

Andreea Esca: "Această pandemie ne-a dat peste cap pe toți"

În premieră, știrista Pro TV a fost pusă să comenteze reacția acidă a celor care nu au crezut atunci când ea a declarat că s-a îmbolnăvit de Covid, alături de soțul ei, Alexandre Eram, și fiul ei, Aris Eram. Mihai Petre a spus că a rămas surprins să vadă cât "hate" (n.r. ură) și cât de multe reacții negative a primit Esca pe rețelele sociale, după anunțul bolii. “Nu am fost puși niciodată în situația aceasta. Noi, omenirea. Această pandemie a modificat complet felul în care oamenii au început să reacționeze. Ne-a dat peste cap pe absolut toți. Unii au reacționat într-un fel, alții, în alt fel. Nu avem noi cum să coordonăm asta sau cum să ne explicăm. În online noi nu i-am văzut decât pe ei (n.r. pe cei cu hate-ul). Oamenii aceia care au fost afectați, care au înțeles despre ce a fost vorba, care nu aveau nimic rău de spus, m-au sunat, mi-au explicat, nu sunt tipul de oameni care să își pună părerile în scris, pe un Facebook", spune Andreea Esca.

"Oamenii au reacții super ciudate, în momentul ăsta nu există decât păreri pro ori contra. Parcă suntem într-un război. Ori ești cu ăia, ori cu ăia“, a mai declarat Esca, în noua emisiune a lui Mihai Petre, de pe canalul său de Youtube.

Bittman: ”Dacă Esca avea Covid, de ce nu s-a închis Pro TV-ul?!”

Dan Bittman își menține însă chiar și acum opinia referitoare la boala Andreei Esca. “Cu Andreea Esca, cu care, repet, sper să mai fie amica mea, eu am avut o singură întrebare pe care mi-am pus-o. Atâta vreme cât Andreea Esca este pionul principal al PRO TV, atâta vreme cât toată redacția de știri gravitează în jurul ei, de la portar, până la director, deci toată lumea intră în contact cu ea. În momentul în care Esca a susținut că are Covid și s-a izolat, păi trebuia să se închidă postul, toți trebuiau să intre în izolare. Ori, asta nu s-a întâmplat. Nu le doresc răul, dar sunt lucruri care se bat cap în cap. Legea este din păcate aplicată numai unora. S-a făcut propagandă prin intermediul persoanelor publice pentru acest virus. Se căutau sportivi, oameni de marcă, artiști, cântăreți. Unii au reacționat mai bine, alții, nu. Cu toții suntem datori cu o moarte. Să nu uitați asta!”, a declarat Dan Bittman, pentru Impact.ro.

Citește și:

Ce l-a salvat pe soțul Andreei Esca în lupta cruntă cu COVID-19: «A fost pe ventilație mecanică»

Andreea Esca, în lacrimi la TV, după lupta familiei ei cu COVID-19: «Soţul meu mi-a spus că așa arată iadul»

Mai multe