Cum merge la facultate Maria Constantin. E "boboc" la 30 de ani

11 octombrie 2017 14:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

În videoclipuri e de infarct, la Conservator își pune hanorac! Maria Constantin este de nerecunoscut, în drum spre Universitate, unde vrea să arate că e fată cuminte şi studioasă.

Surpriză! Maria Constantin a revenit, la 30 de ani, pe băncile școlii, vârstă la care alții au deja în buzunar o diplomă. Frumușica solistă de muzică populară și-a luat chiar în serios rolul de studentă la Conservator  (n.r- Universitatea Națională de Muzică București, secția canto clasic), unde s-a înscris pentru a-și perfecționa vocea: se trezește cu noaptea în cap, își îndeasă în rucsac manualele și pachețelul cu mâncare, așa cum făcea și în anii de liceu, și pleacă la drum. Cum era și firesc, Maria a renunțat la hainele sexy de scenă, care îi pun în valoare silueta de viespe, decolteul obraznic și picioarele de fotomodel, și a trecut la blugi, hanorac și geacă de piele, ținută care îi conferă un aer adolescentin.

În plus, evită, pe cât posibil, și machiajul. Cântăreața, aflată în plin proces de divorț cu omul de afaceri Marcel Toader (54 de ani), este tare încântată de noua sa preocupare: "După ce că aveam weekend-urile pline, acum mi-am ocupat şi timpul din cursul săptămânii! Am început Conservatorul, sunt boboacă, sunt conştiincioasă, mă duc zilnic la facultate. Eu sunt omul schimbărilor pentru că tot timpul e ceva de descoperit, de învăţat! În ultima perioadă am învăţat că sunt un om care poate depăşi limite, că pot să-mi îndeplinesc toate visurile posibile. Trebuie doar să vrei! Acum, la facultate, mă simt ca o adolescentă", s-a confesat Maria Constantin, în emisiunea lui Teo Trandafir, de la Kanal D.

Mai multe