Cum ne-a «fentat» Răzvan ca să fugă cu Buble la Paris
Răzvan Simion nu şi-a încălcat promisiunea şi a dus-o pe Lidia Buble la Paris, la concertul lui Beyoncé. Deşi săptămâna trecută noi l-am văzut zilnic pe micul ecran, la emisiunea “Neatza” (Antena 1), în realitate el se afla în Franţa, într-o escapadă romantică.
Ce nu face un bărbat îndrăgostit pentru iubita lui! Răzvan Simion (35 de ani) şi Lidia Buble (23 de ani) se află încă în perioada în care fluturii din stomac sunt mai activi ca niciodată, aşa că fac tot posibilul să petreacă timp împreună. Miercurea trecută, solista ne lua ochii cu pozele etalate pe reţelele de socializare, realizate la Paris, iar toată lumea se întreba dacă iubitul ei, Răzvan, a însoţit-o în vacanţă. Ţinând cont că miercuri, joi şi vineri noi l-am văzut dimineaţa la tv, emisiunea fiind filmată în Mamaia, prezentatorul nu ar fi avut cum să plece la Paris decât printr-o teleportare. Chestionaţi de Click!, Lidia şi Răzvan au tăcut mâlc, reprezentanţii Antenei 1 nu ne-au oferit nici o explicaţie, însă noi am aflat că vacanţa în doi a fost posibilă. Cum? Simplu!
Ediţiile de miercuri, joi şi vineri ale emisiunii “Neatza” au fost înregistrate, aşa că Răzvan Simion şi-a putut vedea liniştit de treabă. Aşa cum ne-a declarat în mai, Lidia şi-a îndeplinit visul de a o vedea pe Beyoncé live, în concertul de pe 21 iulie, de pe Stade de France, Paris. Şi nu singură, ci alături de Răzvan, doar biletele au fost cadou de la el. Cei doi s-au plimbat mult prin “oraşul îndrăgostiţilor”, au făcut cumpărături şi s-au bucurat de celebrele obiecte de artă din Muzeul Luvru.