Cum privește Fuego glumele nesărate despre el: «Mă irită umorul exagerat»

4 septembrie 2019 17:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, a fost de-a lungul timpului ținta unor glume cu mai mult sau mai puțin umor, legate în special de repertoriul său muzical, de numele de scenă ales sau chiar de vestimentația cu care artistul alege să se afișeze la concerte și nu numai.

În urmă cu ceva vreme, acesta era ironizat și imitat și de actorul Mihai Bendeac, în cadrul show-ului pe care acesta îl avea la postul de televiziune Antena 1, „În puii mei”. 

Una dintre cele mai cunoscute piese ale cântărețului, care s-a „născut” acum aproape 18 ani, este Împodobește, mamă, bradul”, melodia fiind, la rândul ei, ținta a multor glume și bancuri mai mult sau mai puțin amuzante, care îl vizau, indirect, și pe artist.

Fuego, despre glumele și bancurile cu el 

De multe dintre glumele cu el se amuză chiar și artistul, care a încetat să se mai mire de inventivitatea creatorilor acestora, însă la cele exagerate își ridică anumite semne de întrebare, simțul lui al umorului având totuși, asemeni fiecăruia dintre noi, o limită. „Au trecut mulți ani și m-am obișnuit să fiu cel care împodobește toți brazii României. 

Glumele cu bun simț le gust, mă amuz la majoritatea celor ce mă au ca model. Sigur însă că ce-i prea mult strică. Mă irită umorul grobian și exagerările. Nu mă iau nici măcar eu într-o seriozitate extremă, dar uneori e bine să glumim în limitele educației, fără răutăți și glume ieftine. Există o anumită balanță pentru care militez”, a explicat Fuego pentru libertatea.ro. Melodia „Împodobește, mamă, bradul”, a fost lansată în 2002, cu titlul inițial „Seară de Crăciun”. În ciuda ironiilor la adresa ei, este una dintre cele mai ascultate piese în timpul sărbătorilor de iarnă.

Mai multe