Cum s-au reprofilat cei mai sexy Războinici de la Exatlon! Floroaica, Silaşi şi Costin Gheorghe sunt pe val

14 iulie 2019 20:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Au concurat în cele trei sezoane ale reality-show-ului „Exatlon” de la Kanal D, iar viaţa lor s-a schimbat radical. Ştefan Floroaica s-a apucat de cursuri de actorie, Ciprian Silaşi apare în videoclipul Paulei Seling şi are mai multe concerte, iar Costin Gheorghe se distrează la Mamaia şi urmează să plece în Cipru.

Foştii concurenţi de la „Exatlon” s-au reprofilat şi ne-au povestit care sunt planurile lor. După ce a fost model în SUA şi s-a remarcat la skandenberg, fostul „războinic” Ştefan Floroaica (26 de ani), din primul sezon, s-a apucat   serios de actorie.

„Fac actorie de opt luni, am terminat cursul de Actorie de Film al lui Dragoş Bucur, Dorian Boguţă şi Alexandru Papadopol. Am încheiat cursul şi am rămas în relaţii bune. Fac un alt curs şi cu Nicoleta Ciobanu (profesoară de actorie – n.r.), care are un stil american foarte bun. Am fost la castinguri, pe unele le-am luat, pe altele nu, dar eu o numesc experienţă. Fiecare are stilul lui. M-au introdus în bazele actoriei, consider că a fost un avantaj că am făcut un curs cu ei, fiind unii dintre cei mai buni actori ai ţării şi evident că am învăţat o actorie curată, pură. E drumul pe care vreau să-l fac, mereu am vrut să fiu actor. Am luat deja câteva castinguri”, ne-a spus Ştefan Floroaica.

Despre Ciprian Silaşi (36 de ani), alt fost „războinic” de la „Exatlon”, se spune că s-ar fi despărţit de cea care i-a dăruit un copil. Şi el a fost model şi cântă muzică populară, iar acum se implică în afaceri, are concerte pe bandă rulantă şi a filmat pentru un videoclip al Paulei Seling.

În plus, acceptă toate ofertele care i se propun. Cât despre fotbalistul Costin Gheorghe (30 de ani), fratele Elenei Gheorge, „faimos” în al treilea „Exatlon”, profită că a ieşit din concurs şi se distrează.

Aşa a şi fost surprins recent de fotoreporterii Click! la Mamaia, alături de câţiva foşti colegi de la „Exatlon”. Costin şi prietenii lui s-au bălăcit la un parc acvatic până seara, apoi s-au retras spre casă.

„Am fost cu Ion Surdu şi Iulian Pîtea la distracţie, toţi foşti concurenţi la «Exatlon». Am o ofertă de nerefuzat din Cipru, unde plec pe 25 iulie, mai ales că am stat o perioadă pe bară. Voi merge acolo şi cu fetiţa mea cel puţin o lună, până când va începe grădiniţa”, ne-a povestit Costin care se pregăteşte deja de plecare.

Mai multe