Cum s-au umplut de bani Denisa Tănase și iubitul ei în pandemie. “Ne-am luat două apartamente în Dubai”
În loc să sărăcească, precum majoritatea artiștilor, Denisa Tanase de la Bambi și iubitul ei, afaceristul Mircea Brânzei, s-au îmbogățit în pandemie.
Afacerea cu parfumuri le merge ca pe roate (au deschis un magazin până și la Viena) și, mai nou, și-au cumpărat doua imobile în Dubai. Acestea se află momentan în construcție, dar, în curând, vor putea fi închiriate pe bani frumoși.
“Plătim la trei luni. După ce e gata construcția, le lași la închiriat. Suntem proprietari. Am cumpărat două apartamente, într-un bloc. În pandemie a fost o investiție foarte bună. În fiecare zi primesc oferte de la oameni care vor deja să închirieze. Am luat un apartament și un studio, care sunt acum în faza de construcție. Studioul e mai ieftin ca apartamentul meu din Floreasca”, a declarat Denisa Tănase, la „Xtra Night Show”.
Citește și:
Iubitul Denisei de la Bambi, leit fostul soţ: "Seamănă doar la chip, nu şi la temperament"
Denisa Tănase: „Vreau o nuntă discretă, intimă”
Surorile Bambi, Denisa și Raluca Tănase, nu au ținut cont de restricții și s-au tot plimbat în pandemie. Au fost în vacanță în Dubai, dar și pe Coasta de Azur. “Noi nu am simțit pandemia, am tot plecat în vacanțe. Am fost într-un burn out, noaptea visez că amenajez vitrine. Trebuie să învăț să mă detașez emoțional de business. Trebuie să mai ai și viață după muncă”, a spus Denisa.
În timp ce alții își închid afacerile în pandemie, business-ul cu parfumurile de care se ocupă Denisa, împreună cu iubitul ei, e în expansiune. “Deschidem magazine după magazine. La Suceava joi, la Bruxelles pe 10, pe 16 la București, apoi la Constanța, Chișinău și Italia. Am riscat în pandemie. Ne-am dus înainte cu planul de business. Am ignorat că e pandemie. Am avut puțină nebunie, am împrumutat-o de la iubitul meu. Mircea e puțin inconștient, puțin nebun. Nunta o mai amânăm, dar va fi una discretă, intimă”, a mai spus Denisa, la Antena Stars.