Cum sărbătoreşte Aurelian Temişan de ziua lui! Artistul a împlinit 43 de ani

3 iunie 2015 13:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Aurelian Temişan a împlinit astăzi (3 iunie) 43 de ani! El a fost sărbătorit de band-ul care îl acompaniază, trupa The Funk Society, care i-a pregătit o surpriză frumoasă: o vizionare în premieră a spectacolului “Temişan & Divas” care a avut loc la 19 mai, la Teatrul Elisabeta şi care se va relua în toamna acestui an.

Surprizele continuă pentru sărbătorit. Artistul va fi răsfăţat şi de cele două fete ale sale, soţia, actriţa Monica davidescu, şi micuţa Dora, în vârstă de cinci ani. Cele două au pus în scenă un moment de familie care se va difuza în cadrul emisiunii Next Star, unde  trio-ul, Dora-Davidescu-Temişan vor interpreta o scurtă scenetă de teatru.

De altfel, s-au împlinit 20 de ani, de când Monica şi Aurelian formează un cuplu şi nouă ani de la nuntă lor. “Dora nu a mers azi la grădiniţă pentru a-l sărbători pe tăticul ei. Îi place să îi aducă de dimineaţă cafeaua, aşa că i-am făcut cadou două căni speciale, pe care Dora i le-a dăruit lui Aurelian chiar la miezul nopţii”,a mărturisit Monica. Artistul a fost profund emoţionat de gestul fiicei şi a publicat la rândul lui un mesaj e reţeaua socială.

"Primul şi cel mai important «La mulţi ani!» primit este cel pe care fiica mea mi l-a cântat, deşi la ora 24.00 trebuia să doarmă! Mi-a spus un «Te iubesc!» pe care l-am simţit în toată fiinţă mea. Mă uit în sus şi îi mulţumesc Divinităţii!", a scris Aurelian Temişan pe Facebook.   După sărbătorirea zilei de naştere alături de familie şi prieteni, Aurelian se pregăteşte pentru un alt moment important, cupa Art-Football, unde Naţională Artiştilor (în care solistul joacă pe postul de portar) a obţinut anul trecut, la Moscova, titlul de campioană mondială.

Din Naţională Artiştilor care pleacă la Moscova mai fac parte Adrian Enache, Andrei şi Kamara (Alb-Negru), Lucian Ghimisi, Adi Robu (model, fost portar la Dinamo), Andrei Mateiu (actor), Marian Iurchevici (campion K1), Cornel Păsat, Paul Gheorge (Trouble Crew), Andi Grasu (Vocea României), Benjamin Cioantă (reporter RealitateaTV), Ion Andras (Ro-Mania), Jimmy Dub, Rareş Varniote (Free Deejays). Aceştia vor decola către Rusia la 5 iunie alături de arbitrul internaţional Florin Chivulete şi Preşedintele Naţionalei Artiştilor Fotbalişti (www.nafro.ro) Mihai Lazăr (fondator împreună cu Aurelian Temişan şi Gheorghe Gheorghiu), totul sub "bagheta magică" a antrenorului-jucător, Daniel Chiriţă.

Mai multe