Cum se antrenează bombele-sexy la sală. Imagini cu Bianca şi Adelina
Mai sunt trei luni până la vară, iar vedetele trag tare la sala de forţă, ca să arate bine în costumul de baie, pe plaja fierbinte. Multe dintre ele nu au mari probleme cu greutatea, ci vor să îşi întărească muşchii abdominali şi fesieri. Bianca Drăguşanu, Adelina Pestriţu, Monica Anghel şi Loredana Chivu transpiră din greu trăgând de fiare.
Fac parte din categoria vedetelor care arată bine, însă chiar şi aşa, ele au revenit la sport, pentru a scăpa de cele câteva kilograme adunate peste iarnă. Pentru că mai sunt doar trei luni până se dă startul sezonului estival, iată că vedetele noastre şi-au mutat domiciliul la sală şi trag de zor de aparate.
Cu sau fără antrenor personal, ele au reuşit să revină la silueta impecabilă. Adelina Pestriţu (32 de ani) a devenit mămică în urmă cu opt luni şi a slăbit rapid 12 kilograme. Din octombrie 2018 s-a apucat de sală şi a fost destul de conştiincioasă cu prezenţa, dar şi cu alimentaţia.
Acum, Adelina arată foarte bine şi a reuşit să îşi recapete silueta de dinainte să devină mămică. Are un abdomen tare ca piatra, plin de muşchi, braţe puternice şi coapse zvelte, semn că ea chiar munceşte când merge la sală, spre deosebire de altele care o fac doar pentru poze. Măsoară 90-60-90 cm şi are puţin peste 55 de kilograme, aşa că ar putea defila pe plajă în costum de baie, ca într-o prezentare de modă. În plus, ea se pregăteşte să îmbrace rochia de mireasă anul acesta, aşa că va arăta perfect la braţul soţului ei, Virgil Şteblea.
Altă vedetă care doarme cu halterele în mână este chiar Loredana Chivu. Blondina siliconată în vârstă de 29 de ani este disperată să aibă un posterior de braziliancă, aşa că se chinuie cu tot felul de greutăţi, fandări şi genuflexiuni. Arată bine, însă, parcă nu ar mai strica să mai transpire un pic până la vară. Îmbrăcată într-o costumaţie din două piese, bustieră şi colanţi roşii, Loredana a făcut furori în poziţiile în care şi-a umflat muşchii. După Loredana Chivu, o altă divă a semnat condica la sală, Bianca Drăguşanu.
Blondina care a împlinit ieri 37 de ani este una dintre cele mai sexy mămici din showbizul autohton. Şi ea a slăbit spectaculos după ce a născut-o pe Natalia Sofia (2 ani şi jumătate) şi şi-a reluat activitatea fizică destul de rapid, deşi a născut prin cezariană. Are un corp ca de păpuşă şi dimensiuni perfecte de un manechin, însă îşi doreşte pătrăţele pe abdomen şi fesieri tari. Monica Anghel (47 ani) a slăbit peste 30 de kilograme, cu diete riguroase şi cu mult sport. Ambiţioasă de fel, vedeta a respectat întocmai meniul nutriţionistului, care i-a exclus din alimentaţie zahărul şi grăsimile. Însă, vedeta s-a văzut nevoită să-şi micşoreze porţiile de mâncare, în urma operaţiei de hernie de disc, suferită în 2016, când medicii au sfătuit-o să se subţieze rapid. “Am slăbit 25 de kilograme de la 1 octombrie. Am învăţat acum că slăbeşti dacă mănânci. Mă simt foarte bine, am foarte multă energie. Am făcut un set de analize, am mers la nutriţionist”, a continuat ea. Chiar dacă şi-a văzut visul cu ochii, solista continuă să facă mişcare şi sport la aparate în sală cu antrenor.
Cruduța își întărește mușchii abdominali la piscină
În urmă cu două săptămâni, Daniela Crudu (29 de ani) și-a subțiat talia printr-o intervenție de liposculptură, așa că nu prea are voie să facă sport, o bună perioadă. Mult spus, pentru că ea nici înainte nu era prea prietenă cu exercițiile de la sală. Bruneta a apelat totuși la o tehnică mult mai bună pentru a-și tonifia abdomenul și posteriorul, alegând să meargă la înot. A găsit o piscină cochetă în București, și-a pus costumul de baie și s-a bălăcit aproape o oră, spre satisfacția celor prezenți care au avut parte de un adevărat spectacol din partea Cruduței.