Cum se înțelege Florin Pastramă cu copiii lui Brigitte. Le-a găsit vedeta «tătic»?

24 mai 2019 21:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dacă atunci când a cerut-o de soție pe Brigitte, Florin Pastramă i-a mărturisit acesteia că își dorește ca ea să fie mama copiilor lui, iată că până atunci „banditul” are deja acasă o familie numeroasă, care este exact pe placul lui. Pastramă a dezvăluit ce relație are cu copiii partenerei lui de viață, explicând că primirea lui în casa Brigittei a fost una extrem de călduroasă.

Cum Florin Pastramă și Brigitte se pregătesc să facă pasul cel mare în fața altarului și au ajuns să locuiască și împreună, era de așteptat că întreaga familie îl va cunoaște, mai devreme sau mai târziu, pe „banditul” de la Ferma. Pastramă a explicat că s-a întâlnit deja cu copiii fostei soții a lui Ilie Năstase și a dezvăluit modul în care aceștia „l-au primit” în casa lor.

Florin Pastramă a mărturisit, pentru Pro TV, că are o relație foarte apropiată cu copiii actualei lui iubite. Acesta a afirmat chiar că se înțelege mai bine cu copiii decât mama lor. „M-am atașat foarte tare de copii și ei de mine, nu fac diferența că sunt ai lui Brigitte. Pentru mine, sunt copii, ca și nepoții mei – am cinci nepoți. Mă înțeleg eu mai bine cu copiii decât Brigitte.

Brigitte îi ceartă, eu nu pot să-i cert. Eu le iau apărarea tot timpul, îmi place să ieșim cu ei. Din prima clipă când m-au văzut, m-au iubit și au spus că fac parte din familia lor. Colegii fetiței chiar m-au rugat să vin acasă, să facă poze cu mine”, a declarat Florin Pastramă. Acesta a explicat și ce a însemnat experiența de la show-ul Ferma pentru el și, cum e un mare iubitor de copii, a dezvăluit că dacă ar fi fost el marele câștigător al emisiunii ar fi donat premiul unei case de copii.

„A fost ceva unic pentru mine, chiar vreau să-i mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat șansa asta. Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că am găsit jumătatea sufletului meu, am ieșit cel mai câștigat din tot concursul. Mi-am dorit foarte mult să ajung în finală și aproape am ajuns, singura mea greșeală a fost că n-am știut să pun cifrele la lacăt, pentru că altfel câștigam și în finală.

Oricum, premiul îl donam. Nu am făcut asta pentru bani. Am și specificat de la început că eu donam premiul către o casă de copii. Oricum, m-am autodepășit, am ajuns în semifinală, în ultimii cinci și, cu ajutorul lui Brigitte, ultimele săptămâni au fost foarte ușoare pentru mine, deoarece am avut jumătatea sufletului meu lângă mine. Eu am ieșit cel mai câștigat. Și cu ce am ieșit? Cu cel mai frumos cadou. Jumătatea mea – Brigitte”, a mai spus acesta.

Brigitte are doi copii, din relații diferite

Brigitte Sfăt are doi copii care deja sunt mari, din relații diferite. Fiul fostei soții a lui Ilie Năstase, Robert Sfăt, este deja major, are 19 ani și iese în cluburi de fițe și își trăiește viața ca orice al adolescent al zilelor noastre. De asemenea, s-a aflat faptul că acesta este atras de muzică, așa că s-a decis că își dorește ca pe viitor să devină DJ. Sara, mezina familiei, provine din povestea de iubire cu Ovidiu Torj, care a durat din 2006 până în 2010, iar fiul cel mare este rezultatul mariajului cu omul de afaceri Octavian Sfăt, care s-a stins din viață în anul 2002, când băiatul nu împlinise nici măcar 3 ani.

Mai multe