Cum se menține în formă Daniela Gyorfi: "Am 49 de ani, nu mi-am ascuns niciodată vârsta"
Daniela Gyorfi se menține în formă și la vârsta de 49 de ani. Vedeta a explicat într-un interiu la tv despre cum reușește ea să îmbine viața profesională cu cea personală. Artista a dezvăluit și care este secretul care o menține tânără și frumoasă.
Deși are 49 de ani, Daniela a explicat că are nevoie să meargă la saună zilnic și a mărturisit că acum ceva vreme a suferit o operație la nas, în urma căreia și-a injectat grăsime sub ochi. Chiar dacă se zvonește că ar avea multe operații estetice, Daniela Gyorfi a negat aceste bârfe.
"Pielea mea a cam îmbătrânit de la solar, de la vârstă.... Am 49 de ani nu mi-am ascuns niciodată vârsta. Un minut la -180 de grade, este vorba de criosauna, e super tare. E chiar ok, la -180 de grade am crezut că mor. Este indicat să se facă în fiecare zi. Avem ca artişti o meserie care îşi spune cuvântul. Dar, pot să arăt bine, să mă simt bine, dacă ai 50 nu poţi să arăţi ca la 20, dar trebuie să ai grijă de tine, de cum arăţi. Am făcut o greşeală, am avut o operaţie la nas şi mi-am injectat grăsime sub ochi, dar eu nu mi-am făcut atâtea operaţii pe câte se spune", a declarat Daniela Gyorfi la Antena Stars.
De curând, vedeta a vorbit deschis despre relația de dragoste alături de George Tal. El a cerut-o de mai multe ori în căsătorie, însă nu s-a concretizat nimic până în prezent.
“Ne-am cunoscut în Germania și el a venit după 1-2 luni cu un buchet imens de trandafiri la mine și la mama, s-a așezat în genunchi ca pe timpuri și m-a cerut. Normal că am fost emoționată, am zis da, numai că nu am luat în calcul faptul că el fiind însurat în Germania și divorțat acolo, nu știu cum ar fi fost cu actele. Noi dacă programasem să mergem la starea civilă, de exemplu peste o lună, nu am știut cum să facem. A venit iar după ceva timp cu un inel de aur să mă ceară. Atunci când am vrut să ne căsătorim, nu a fost să fie, odată s-a îmbolnăvit mama. Apoi a venit Maria și nu am mai reușit să ne căsătorim”, declara Daniela Gyorfi în urmă cu ceva timp.