Cum se pregăteşte Jorge pentru maraton! Este hotărât să treacă primul linia de finish

17 iunie 2015 13:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Jorge se antrenează de zor pentru a participa la maratonul caritabil DHL Ștafeta Carpaților, nu doar la sală, ci și în aer liber făcând ture de stadion. Din cauza programului zilnic încărcat cu filmări și repetiții în studio, artistul ajunge să alerge chiar și la miezul nopții.

Jorge nu se lasă! Deşi are un program infernat, artistul face ture de stadion noaptea târziu ca să fie în formă la competiţie. "Alerg cam 10 km, în medie. Nu am reușit până acum să ajung la 21 de km cât este proba de semimaraton, dar nu este imposibil. Când vine momentul competiției însă, ceva se trezeşte în interior, ce nu te lasă să renunți. Eu așa funcționez. N-am renunțat niciodată la ceva în care am crezut cu adevărat și am știut că este pentru mine”, a povestit Jorge. În paralel cu sesiunile de alergat, Jorge merge frecvent la sală.

"Corpul trebuie să fie surprins ca să aibă rezultate. E foarte bine să schimbi exercițiile din când in când”, a declarat el, adăugând că nu ține un regim alimentar strict, ci unul echilibrat.

"În principiu, zi de zi am trei mese principale şi două gustări. Nu mănânc după ora opt seara și încerc să fac cât mai multă mișcare și să merg pe jos. Probabil că în zilele premergătoare maratonului voi mânca mai mulți carbohidrați, dar nu cu indice glicemic foarte mare. Un alergător profesionist mi-a recomandat să mănânc o banană și să beau un iaurt cu o oră înainte de alergare. Ambele conțin carbohidați care se absorb mai lent în organism și mă vor ajuta pe tot parcursul alergării", a dezvăluit artistul "reţeta" cu care speră să treacă primul linia de finish.

Participanții la Maratonul DHL Ștafeta Carpaților vor alerga sâmbătă pe traseul tradițional Predeal – Pârâul Rece – Râșnov – Poiana Brașov, unde înălțimea de la start este de 1021 de metri, iar cea de sfârşit de 800 de metri. Alergătorii individuali pot alege să concureze la semimaraton (21 km) sau la maraton, pe distanța de 42,195 km. Smiley va susține, după festivitatea de premiere, un concert special care va avea loc pe platoul Stanei Turistice de la Poiana Brașov. 

Mai multe