Cum se simte Cornelia Catanga după operație: «Nu mai am voie absolut nimic, nici să vorbesc prea mult»

26 iulie 2019 22:47   Vedete românești
Ultima actualizare:

Interpreta de muzică de petrecere Cornelia Catanga a vorbit despre starea sa de sănătate și despre restricțiile pe care le are după ce a avut probleme medicale din cauza cărora a suferit o operație.

Celebra artistă, în vârstă de 61 de ani, a fost externată recent din spitalul Floreasca unde medicii i-au montat un stent la inimă, după ce aceasta a suferit un infarct. În prezent vedeta se află sub supraveghere medicală în continuare, iar doctorii i-au pus multe interdicții, având în vedere problemele prin care a trecut artista.

Cum se simte Cornelia Catanga după operația de montare de stent

Cornelia Catanga a povestit, în cadrul emisiunii „Agenția VIP”, difuzată de Antena Stars, că era obișnuită cu un stil de viață nesănătos, ajungând să fumeze chiar trei pachete de țigări pe zi. Acum însă, având în vedere problemele la inimă, cântăreața a renunțat complet la vicii și se axează pe recuperarea sa.

„Ajunsesem la trei pachete de ţigări pe zi. Am lăsat din start ţigările. Nu mai fumez. Nu mănânc sărat, ţin un regim strict. Nu mai am voie absolut nimic, nici să vorbesc prea mult, nici să cânt prea mult. Ţin un regim, Alexandru (fiul ei n.r) e foarte bucuros că am început să mănânc. Şi la 2:00 noaptea mănânc dacă mă trezesc”, a declarat Cornelia Catanga. Interpreta de muzică de petrecere a dezvăluit și cine i-a fost aproape în momentele grele, dar și cum a fost deranjată de anumite comentarii care au fost făcute despre ea și fiul său, Alex.

„Mi-aduc aminte prin ce-am trecut. Oamenii care au fost alături de mine: Marcel Pavel, Maria Dragomiroiu, Fuego… foarte, foarte, foarte mulţi! Acum mi-am dat seama cât de iubită sunt de public şi de fanii mei. Eu sunt o luptătoare…, a mai spus Cornelia Catanga, potrivit aceleiași surse.

Interpreta de muzică lăutărească a ajuns la spital de curând, după ce i s-a făcut rău și a căzut pe stradă. Ea a fost dusă de urgență la Spitalul Floreasca, în urma unui infarct.

Mai multe