Cum se simte Sebastian Papaiani la două săptămâni de la accidentul vascular
Sebastian papaiani le-a dat emoâii mari apropiaţilor. Actorul de 79 de ani a suferit un accident vascular, iar săptămâna trecută, el a fost supus unei intervenţii chirurgicală. În prezent, se reface la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Sebastian Papaiani a fost internat la 23 mai la Secţia Neurologie a aceluiaşi spital după ce a suferit un accident vascular cerebral minor, aşa cum a anunţat, într-un comunicat, familia maestrului. Potrivit apropiaţilor, lui Papaiani i s-ar fi făcut rău în baie, iar soţia sa l-ar fi găsit căzut şi a chemat Salvarea. În cădere, actorul a suferit lovituri şi la nivelul capului, iar efectele acestora au necesitat intervenţia chirurgicală, susţin, pentru www.ziarulring.ro, aceleaşi surse. "Nu vă pot spune că acum e bine, pentru că dânsul a suferit totuşi un accident vascular cerebral, deci nu are cum să fie aşa de bine”, au explicat pentru aceeaşi sursă cei care au reuşit să-l vadă recent pe patul de spital.
Actorul e pe perfuzii
Dacă pe 27 mai maestrul spera să fie externat în câteva zile, iată că a trecut mai bine de o săptămână şi se află tot în spital. "El spune, într-adevăr, că se simte bine, dar situaţia lui reală o ştiu doar medicii. Sebastian Papaiani se află în atenţia prof. univ. dr. Gabriel Iacob, medic primar neurochirurg, doctor în medicină, şeful Secţiei Clinice Neurochirurgie 2 şi şeful Clinicii de Neurochirurgie – UMF «Carol Davila». Le-a zâmbit prietenilor care l-au vizitat în weekend, au stat de vorbă, le-a zis că se simte mai bine, dar are momente când, normal... Era sub efectul medicaţiei, cu perfuzia în mână. Conştientizează tot ce i se spune, poţi dialoga cu el, nu asta e problema. Cine a trecut prin asta înţelege despre ce e vorba. Apropiaţii n-au stat mult lângă patul lui, l-au mângâiat şi i-au zis să se facă bine pentru că îl aşteaptă cinci spectacole cu piesa «Amadeus», programate în septembrie. Toată lumea speră să se facă bine”, au povestit martori pentru Ring.
Sebastian Papaiani nu a vrut să se ştie că trece prin clipe grele
Pentru că discreţia e maximă, incidentul a fost aflat de presă cu două zile întârziere. Pentru a-şi linişti admiratorii, Sebastian Papaiani a publicat atunci o declaraţie pe pagina lui de socializare. "Vă mulţumesc mult pentru gândurile bune şi mesajele voastre de încurajare. Vreau să vă liniştesc şi să vă anunţ că mă simt bine şi datorită personalului medical de aici, de la Spitalul Universitar, aş spune chiar în siguranţă. Am avut, luni seară, un atac vascular, din fericire minor, iar în câteva zile sper să mă recuperez şi să părăsesc spitalul. Vă doresc sănătate şi, ca să vă înveselesc puţin, vă spun că buletinul meu de identitate expiră abia în 2041”, a scris el.