Cum și-a aniversat Elena Gheorghe băiețelul! Nicholas a avut trei torturi la petrecere

11 decembrie 2018 17:28   Vedete românești
Ultima actualizare:

Zi specială pentru întreaga familie a Elenei Gheorghe! Nicholas, băiețelul artistei, a împlinit 7 ani, iar cu ocazia aniversării sale, părinții lui i-au organizat o petrecere pe cinste. Micuțul a fost răsfățatul zilei, având parte nu de unul, ci de trei torturi aniversare. Mai mult decât atât, Nicholas s-a bucurat și de o surpriză, având în vedere că delicioasele prăjituri au fost ornamentate special pentru micuț!

Emoții mari și bucurie în familia Gheorghe la aniversarea celui de-al doilea „bărbat” al casei! Elena Gheorge și soțul ei și-au serbat băiețelul, care a împlinit vârsta de 7 ani și s-a transformat într-un cavaler în toată regula. Cum petrecerile tematice cu personaje din desene animate sunt doar pentru „cei mici”, fiul cântăreței a avut parte de o surpriză atunci când la petrecerea sa aniversară au apărut torturile.

Băiețelul Elenei Gheorghe a împlinit 7 ani

Se pare că Nicholas este un fan înrăit al seriei de filme „Star Wars”, motiv pentru care cele trei torturi au fost ornamentate în acest fel, pentru ca băiețelul să aibă o zi de naștere de care să-și amintească cu plăcere peste ani. De la petrecere nu a lipsit, bineînțeles, nici surioara mai mică a lui Nicholas, micuța Amelie, care a asistat cumințică la frumosul eveniment. De asemenea, Nicholas i-a avut alături pe toţi colegii şi prietenii săi, în frunte cu vărul său, Lucas, băieţelul Anei Pîrvulescu, sora cântăreței. 

Nicholas a avut o petrecere cu tematică Star Wars

Nicholas şi prietenii s-au distrat, s-au jucat, au mâncat pizza şi tort, iar petrecerea a fost un real succes pentru fericita mămică, care a devenit, totuși, puțin cam nostalgică, atunci când și-a dat seama cât de repede a crescut băiețelul ei.

„Nu-mi vine să cred că acum 7 ani te-am ținut pentru prima dată în brațe, a trecut prea repede timpul....La mulți ani, Nicholas! Suntem binecuvântați că te avem, ești o minune de copil. Mulțumim pentru torturile gustoase și minunate”, a transmis Elena Gheorghe pe rețelele de socializare, cu ocazia zilei de naștere a fiului ei. 

Elena Gheorghe este una dintre cele mai îndrăgite soliste muzicale din România. Pe lângă cariera sa de succes, în plan personal, vedeta formează o familie alături de partenerul ei de viață, Cornel Ene. Cei doi au împreună doi copii, Nicholas și Amelie. 

Mai multe