Cum și-a băgat Smiley fanii în sperieți! Toți i-au transmis condoleanțe

17 aprilie 2018 16:30   Vedete românești
Ultima actualizare:

Smiley (34 de ani) a reuşit să-şi bage fanii în sperieţi fără să vrea. O simplă postare pe contul de Instagram i-a făcut pe următori să creadă că-n viaţa artistului s-a petrecut o tragedie.

E o „modă” pe Internet ca atunci când cineva îşi pierde un apropiat, sau chiar un animal de companie, să posteze o imagine neagră, în semn de doliu. Smiley nu s-a gândit că le va da palpitaţii fanilor atunci când a publicat pe contul său de Instagram o fotografie neagră, lângă care a scris „Off!”.

Internauţii s-au gândit că artistul trece prin clipe cumplite şi că „off-ul” era folosit pentru a exprima durere sau amărăciune.

“Ce ţi s-a întâmplat?”, “E o poză neagră! Ce s-a întâmplat?”, “A păţit ceva căţelul?”, “Ce necaz ai?” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de fanii nedumeriţi. Alţii i-au scris chiar “Condoleanţe!” artistului.

După ce a văzut ce zarvă a creat, cântăreţul a venit cu explicaţii. Smiley n-avea niciun of, ba mai mult se pregătea de vacanţă.

“Am plecat în vacanţă”, a scris artistul liniştindu-şi astfel fanii. “Off-ul” lui venea de fapt de la offline, sugerând că o vreme va fi deconectat de la reţelele de socializare şi de la job.

Mai multe