Cum vrea Cristina Spătar să își facă pătrățele pe abdomen
Începutul de an vine cu planuri mărețe pentru vedete. Cristina Spătar s-a reapucat de sport și vrea să aibă o condiție fizică de excepție. Și-a luat antrenoare personală și maseuză.
La 44 de ani, Cristina Spătar are dimensiunile unui manechin, însă își dorește să aibă un trup mai tonifiat, așa că și-a impus să facă sport ca la carte, sub îndrumarea unor profesioniști în domeniu. Cu gânduri mari și extrem de hotărâtă, artista a început primul antrenament chiar de luni, iar cei care se ocupă de talia ei este instructorul Mihaela Dumitrescu și o persoană specializată pe masaj de remodelare corporală.
”Anul 2017 a început cu mari schimbări în viața mea, în bine ! M-am apucat de sport serios, fac două antrenamente pe săptămână care durează câte o oră fiecare ședință, iar la final o oră de masaj. La sala la care merg am întâlnit oameni foarte buni, profesioniști în ceea ce fac și sunt sigură că voi avea rezultate foarte bune. Am avut febră, însă mă simt foarte bine și vreau să ajung să am câteva pătrățele pe abdomen”, ne-a spus Cristina Spătar.