Dalida din ”Las Fierbinți” a ales numele bebelușului. „E un nume de sfânt!”

3 februarie 2021 18:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Interpreta Dalidei din serialul "Las Fierbinți", actrița Ecaterina Ladin (37 de ani), este însărcinată în ultimul trimestru. Actrița este însărcinată pentru a doua oară și peste doar o lună va aduce pe lume un băiețel.

„Trebuie să nasc la începutul lui martie. Mai sunt vreo trei-patru săptămâni, dacă stau cuminte. Dacă nu, poate vine mai devreme. Știm ce nume îi punem copilului, e un nume românesc, de sfânt, ca și la primul copil. Nu îl spun încă. Eu nu am avut nimic de spus, soțul a propus numele, eu am spus: da. Dacă o să ne dea Dumnezeu o fată o s-o numesc eu ”, a declarat actrița, invitată în emisiunea La Măruță, de la Pro TV.

Înainte de a naște, actrița s-a retras o perioadă la Costinești. „Am venit dintr-o vacanță. Noi am stat la Costinești câteva luni. E frumos la mare iarna, e melancolic”, a mai spus actrița. Actrița din ”Las Fierbinți” a recunoscut că atât ea, cât și soțul ei și-au dorit foarte mult copii. Cei doi mai au un băiețel, pe Marcu, în vârstă de 4 ani. 

Pentru a putea rămâne însărcinată, Ecaterina a făcut mai multe tratamente de fertilizare. 

Citește și:

INTERVIU Ecaterina Ladin, Dalida din "Las Fierbinți", dezvăluiri despre sarcină, familie și filmări: "Cea mai grea a fost lupta cu somnul"

Mai multe