«Dan Bittman își va pierde vocea definitiv» EXCLUSIV

20 august 2015 8:59   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dan Bittman (53 de ani) a fost surprins recent în timp ce fuma, chiar dacă a avut probleme cu vocea în urma unei intervenţii medicale din 2012. Artistul a recunoscut, pentru Click!, că fumează ocazional, deşi ştie că nu e bine. Medicul Constantin Popa, cel care l-a ajutat pe Bittman să îşi recapete vocea, a explicat la ce riscuri se supune solistul când fumează.

Medicul a declarat că o ţigară ocazională nu îi va face rău, dar fumatul zilnic va duce la pierderea vocii. 

„Domnul Bittman își trăiește viața cu un anumit risc și eu i-am atras atenția asupra acestui lucru”, spune prof. dr. Constantin Popa, neurologul care i-a redat vocea solistului, în urmă cu doi ani.

„Dacă fumează o țigară pe săptămână, nu va avea probleme, însă, dacă fumează zilnic, își poate pierde vocea definitiv. De asemenea, o dată cu înaintarea în vârstă și în asociere cu fumatul, nu va mai obține aceeași calitate a octavelor și nici tonurile înalte de acum. Eu sper să fie conștient de acest lucru și, chiar dacă acum se simte bine, să nu exagereze cu fumatul”, a concluzionat specialistul.

Dan Bittman a fost filmat şi fotografiat la o petrecere privată în timp ce fuma. Cu ţigara în mână, în pijamele, el a dansat şi a cântat fără nici o grijă. Imaginile au fost puse pe site-uri de socializare de modelul Bianca Petrache, care a fost şi ea la petrecerea respectivă. 

A fost operat în 2012

Liderul trupei Holograf a fost operat în octombrie 2012, după ce a descoperit că are un cheag de sânge la o venă din zona gâtului. El a diagnosticat stenoză carotidiană asimptomatică la finalul lui 2011, în urma unui RMN recomandat la un control de rutină. Pe un vas de sânge de la gât s-a depus grăsime, vena s-a îngustat, împiedicând astfel circulaţia sângelui. Blocarea acestei artere poate determina apariţia accidentului vascular ischemic sau a infarctului. Dacă nu s-ar fi dus la medic, Bittman nu ar fi depistat boala, întrucât nu avea nici un simptom, în afară de starea de oboseală continuă.

Şi-a recăpătat vocea după lungi chinuri

După operaţia de la Viena, care l-a costat 4.000 de euro, Dan nu a avut voie să urce pe scenă, iar trupa Holograf a trebuit să anuleze toate concertele. Deşi i se spusese că recuperarea va dura 2-3 săptămâni, după două luni, Dan nu putea încă să vorbească normal. 

"Cred că este vorba despre malpraxis. Am stat atâta timp cu vocea aşa, am dat atâţia bani, şi nu am putut să cânt. Mi-e dor să cânt. Încerc să-mi revin la vocea de jos. S-a spus că semăn la voce cu Gheorghe Dinică. Atunci, să-mi rămână vocea aşa şi mă apuc de filme...", a glumit amar Bittman, nemulţumit de intervenţie, în decembrie 2012.

A reuşit să îşi recapete vocea după ce medicul Constantin Popa i-a prescris un medicament de doar 14 lei. 

"Nervul ăla nu mai făcea legătura. Nu am avut probleme cu corzile, ci pur şi simplu nu se mai făcea scurtcircuitul ăla. Un medic mi-a zis că m-am operat ca fraierul şi el mi-a dat medicamentul care a făcut legătura", a declarat, pe atunci, Dan Bittman.

Mai multe