Dan Cruceru vrea abdomen cu pătrăţele
Dan Cruceru, fostul prezentator Survivor România de la Kanal D a început anul 2021 în forţă! A avut câteva probleme de sănătate spre sfârşitul anului trecut şi acum a început un program de… refacere.
Mai precis, Cruceru şi-a propus să pună sănătatea pe primul loc. Astfel, s-a apucat cu stricteţe de sală, a început proiectul “pătrăţele” şi este antrenat chiar de un fost concurent al reality show-ului Survivor, Ghiţă. Faptul că a pus câteva kilograme în plus l-a determinat pe Taticool să înceapă şi o dietă serioasă, fiind nevoit să renunţe la micile gustări care îi făceau plăcere. Acum are trei mese pe zi şi două gustări, atent selecţionate de un nutriţionist. Au fost eliminate grăsimile nesănătoase, zaharurile şi alcoolul de orice fel. “Am început un program serios de «reconstrucţie», care presupune cură de slăbire, mâncare la cutie - regim personalizat, sală la greu. Merg de trei ori pe săptămână la sală şi stau cam 2 ore - 2,5 ore. Mi-aş dori să ajung pe la 85 kg, acum am 91. E o luptă pe care o port cu mine însumi pentru că, până acum, nu mi-am impus nici o restricţie alimentară”, ne-a spus el.