Dan Negru: "Am distrus la Next Star pantaloni de 3.000 €"

7 mai 2016 21:20   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu e uşor să fii vedetă tv , iar Dan Negru (46 de ani), prezentatorul emisiunii “Next Star” este unul dintre cei mai oropsiţi.

De patru ani, de când a debutat la Antena 1 acest concurs pentru copii, care înregistrează audienţe de două milioane de telespectatori, stă de vorbă cu micuţii stând în genunchi: “Trebuie să fiu la înălţimea lor, ca să se simtă şi ei bine, să mă privească în ochi când vorbesc cu ei. Am stricat până acum pantaloni scumpi, de aproape 3.000 de euro”, ne-a spus Dan. Zilele trecute, internauţii au publicat o fotografie  cu Negru din emisiune, pe care au scris mesajul: “Singura persoană de pe planeta asta care stă mai mult în genunchi decât orice călugăr sau popă”: “Aşa este, şi colegii mi-au confirmat că stau în genunchi, în fiecare ediţie, cam 43% din emisiune, în jur de o oră. Uneori mă ridic mai greu, încep să mă doară şi pe mine oasele. Şi, cum unii au bonuri de masă, eu ar trebui să am bonuri la Govora sau la Felix, ca să îmi repar genunchii”, ne-a declarat cu umor, Dan Negru. 

Mai multe