Dan Negru face praf reality-show-urile după scena controversată cu un fost parlamentar la Survivor: „Dezbrăcat, se certa cu unii, după ce a condus țara”

11 mai 2026 10:40

Reality-show-urile au devenit în ultimii ani unul dintre cele mai urmărite formate de televiziune, bazându-se tot mai mult pe confruntări, tensiuni și situații limită. Emisiuni precum „Survivor”, „Asia Express” sau „Insula Iubirii” pun accent pe reacțiile extreme ale participanților, iar succesul lor se sprijină adesea pe expunerea emoțională și conflictele dintre concurenți.

Dan Negru, atac dur la adresa lui Cristian Boureanu / FOTO: arhivă

În acest peisaj media, participarea unor persoane care au ocupat funcții publice importante a stârnit discuții despre adecvarea acestor apariții. Cazul fostului parlamentar Cristian Boureanu, implicat într-un conflict în cadrul emisiunii „Survivor”, a atras atenția prezentatorului Dan Negru, care a comentat situația într-un mod critic și amplu.

Dan Negru: „Ar trebui să existe un cod moral pentru anumite meserii sau funcții publice”

Dan Negru își exprimă îngrijorarea față de modul în care sunt tratate figurile publice după încheierea carierei politice, dar și față de mecanismele din spatele reality-show-urilor. El afirmă:

„Ar trebui să existe un cod moral pentru anumite meserii sau funcții publice, chiar și după ce nu le mai practici. Am văzut zilele trecute un fost parlamentar concurent într-un reality show TV , omul era dezbrăcat și se certa cu unii pe acolo. După ce a condus țara”, spune prezentatorul TV. 

În analiza sa, moderatorul descrie aceste producții drept un tip de spectacol construit pe expunerea negativă a participanților:

„În televiziune, aceste programe sunt numite „humiliation shows” (show-uri de umilință), pentru că nu alegerea câștigătorului e cheia, ci umilirea celui învins. Atunci publicul se simte bine”, a completat el. 

Totodată, el pune sub semnul întrebării statutul celor care aleg să participe la astfel de formate:

„Vedetele din reality, oriunde în lume, sunt de mâna a doua, dispuse să fie umilite”, mai spune Dan Negru. 

Diferența dintre celebritate și expunerea în reality TV

În continuare, Dan Negru face o delimitare între vedetele consacrate și participanții la reality-show-uri, susținând că numele mari ale industriei de divertisment evită astfel de apariții:

„Marile vedete nu se expun în reality show-uri, nicăieri în lume! Nici ale noastre n-o fac: Simona Halep, Andra, Inna, Smiley nu apar nici măcar ca intenție pe listele producătorilor de reality.”

El explică și criteriile de selecție ale concurenților, punând accent pe componenta emoțională:

„Miza acestor programe nu este câștigătorul, ci învinsul, față de care publicul trebuie să se simtă superior. Eliminările sunt mai importante decât finala. În alegerea concurenților contează factorul emoțional: necazurile lor, bolile, divorțurile, eșecurile, scandalurile sau disperarea de a rămâne în atenția publicului, chiar cu prețul intimității.”

„Țară tristă, dar plină de umor”

Pe lângă analiza fenomenului media, Dan Negru ridică și o problemă legată de responsabilitatea simbolică a foștilor demnitari și de modul în care aceștia aleg să se expună public:

„Dacă un demnitar al statului primește o pensie specială, statul poate sa-i ceară la schimb să nu înjosească funcția?!”

Discursul său se încheie într-o notă ironică, sugerând o posibilă evoluție a acestui tip de conținut televizat:

„Altfel, în anii următori, vom vedea foști președinți cufurindu-se prin „Asia Express” sau foști miniștri făcând bunga-bunga prin „Insula Iubirii”. Parcă să confirme vorba lui nea Caragiale :„țară tristă, plină de umor””.

Mai multe