Dan Negru, lider incontestabil la Revelionul Antena 1. Surpriza de pe locul al doilea
Nu degeaba i se spune "regele auienţelor"! Dan Negru a încheiat anul 2016 victorios. Revelionul prezentat a 17-a oară consecutiv de el a fost cel mai urmărit program în noaptea dintre ani, la distanță de celelalte posturi. România TV a fost surpriza serii, clasându-se pe locul doi pe țară și la orașe.
Revelionul Starurilor cu Dan Negru a fost cel mai urmărit program difuzat de Antena 1 pe tot parcursul anului 2016. În minutul de aur, peste 4,3 milioane de români, aproape un sfert din populație, se uita la programul de pe Antena 1, conform www.paginademedia.ro.
La nivel național și la orașe, Revelionul de pe Antena 1 a avut cifre de trei ori mai mari decât locul al doilea, ocupat de România TV. Pe publicul comercial, avansul Antenei 1 a fost si mai mare! Astfel, Revelionul cu Dan Negru a avut cifre de cinci ori mai mari decât locul doi, ocupat de Pro TV. România TV a fost pe locul al treilea.
Măştile de la Hollywood, reţeta succesului
Rețeta cu mască, fără mască, aceeași ca și în anii trecuți, a ținut pe Revelionul starurilor aproape 3,1 milioane de români în fiecare minut din intervalul 22.00-2.00 (cifra a fost apropiată cu performanțele din ultimii doi ani). Cotă de piață: peste 36%, ceea ce înseamnă că peste o treime din românii care se uitau la televizor erau pe Antena 1.
Locul doi pentru România TV, cu 850.000 de români pe post. Clasamentul a continuat cu TVR 1, Etno și Kanal D. Anul trecut, locul doi aparţinea Kanal D.
O medie de 1,6 milioane de telespectatori s-a înregistrat în mediul urban pentru Revelionul Starurilor. Audiența Antena 1 a fost de peste trei ori mai mare decât locul al doilea la orașe, ocupat tot de postul de știri România TV. Topul urban în intervalul 22.00-2.00 continuă cu Revelionul postului public TVR 1 și cu Pro TV, care a avut în acelaşi interval orar filmul "Puicuțe bune" și un concert Loredana. Pe publicul între 18 și 49 de ani, cota de piață a Antenei 1 a sărit de 40%. În persoane, peste 750.000 de telespectatori s-au uitat la Dan Negru, de peste cinci ori mai mulți decât la Pro TV, post care nu a avut program special de divertisment în noaptea dintre ani. România TV are un loc bun și pe segmentul comercial: locul trei, cu mai mulți telespectatori pe acest target decât Kanal D, TVR1 și Antena 3.