Dana Deac, diagnosticată cu cancer de cinci ori: «Asta este viața, trebuie să o iei cum este»

19 septembrie 2017 8:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dana Deac este unul dintre oamenii de televiziune cu cele mai mari performanțe în domeniu. A fost unul dintre motoarele unor investigații de televiziune încă de pe vremea Tele 7abc, realizator, moderator, prezentator. În urmă cu 10 ani primea o veste devastatoare: avea cancer. S-a luptat și a câștigat, nu însă fără urmări care au prins-o azi din urmă.

Într-un interviu acordat Laurei Micovschi de la Antena Stars, Dana Deac a vorbit cu sinceritate despre momentele prin care trece: a fost diagnosticată cu cancer pentru a cincea oară, de data aceasta unul tiroidian, de care s-a și operat în luna august.

"Prima dată nu am vrut să ies (în urmă cu 10 ani- n.r.). Au fost două doamne care au știut ce e mai bine pentru mine. Mă refer la Floriana Jucan și la Cristina Țopescu. Atunci, ele au făcut foarte mult bine, au atras atenția asupra cazului meu și foarte mulți au sărit în ajutor. Mulți telespectatori și-au adus aminte de matinalul pe care-l făceam la Antena 1 și Antena 3. Prima dată am respectat protocolul medical. Am făcut citostatice și iradieri. După ce am terminat iradierile, ne gândim la anul 2008, în octombrie m-am prezentat la Semimaratonul București. M-am pregătit toată vara și am reușit să-l duc la capăt. Am ieșit chiar pe locul 7 la categoria mea de vârstă."

Omul de televiziune, optimist și deschis în a-și spune povestea, crede că totul i se trage de la iradierile pe care le-a făcut în 2008, la prima bătălie cu boala, așa cum i-au spus mai apoi și alți specialiști. Cu toate astea, la acel moment, nu a fost avertizată de riscurile tratamentului și recunoaște că nici prin cap nu i-ar mai fi trecut că se va îmbolnăvi din nou.

"Acum este a cincea oară când am făcut cancer. E frisonant când auzi. Și nu sunt singura. După acele iradieri din 2008 nu m-am gândit niciodată că voi mai face cancer și că ele vor cauza un nou cancer. Nimeni nu mi-a spus că ar putea exista posibilitatea de a face cancer tiroidian. Acum, după ce l-am făcut, toți au fost convinși și fermi că l-am făcut din cauza iradierilor de la prima operație. Am întrebat de ce mă pun să fac din nou iradieri. «Există posibilitatea să faceți un cancer în gât, unul la glanda salivară sau o leucemie», mi-au spus. Trebuie să alegi între cancere, trebuie să stai să te gândești. Asta este viața, trebuie să o iei așa cum este. Starea de depresie nu are cum să te ajute. N-am trecut prin asta pentru că eu am ajuns în ultimul ceas la psiholog și mă ajută enorm să gestionez aceste lucruri. Psiholoaga mea mi-a spus prima dată: «Nu trebuie să te lupți cu cancerul. Cancerul te face. Trebuie să negociezi, să ai o relație de negociere cu cancerul. Ca el să dispară, tu trebuie să știi ce trebuie să faci. Nu trebuie să lupți cu el, pentru că este imposibil și nu vei câștiga niciodată această luptă»", a mai adăugat Dana Deac.

Mai multe