Dana Nălbaru şi Dragoş Bucur, primul Crăciun în cinci! Cât de fericită este fetiţa adoptată
Dana Nălbaru (41 ani) şi Dragoş Bucur (40 de ani) sunt cei mai fericiţi părinţi de când au adoptat un copil, formula familiei lor fiind una de cinci. De Crăciun, cei doi le-au făcut o surpriză plăcută admiratorilor şi au încărcat pe pagina personală a unei reţele de socializare o fotografie din care reiese spiritul sărbătorilor şi momentele frumoase pe care o trăiesc împreună.
Dana Nălbaru a încărcat pentru prima dată o imagine în care apare şi fetiţia pe care au adoptat-o recent. Dragoş Bucur a confirmat,în urmă cu aproximativ două luni, vestea adopţiei şi, potrivit actriţei Ioana Ghinghină, soţul ei, Alexandru Papadopol a contribuit la înfierea fetiţiei prin oferirea unei recomandări în cadrul dosarului de adopţie. Dragoş nu a dorit să ofere prea multe amănunte despre micuţă, ci a menţionat doar că îşi dorea de foarte multi timp să adopte un copil alături de soţia sa, Dana Nălbaru. La rândul său, fosta cântăreţa, a fost discretă privind noul membru al familei şi nu a oferit declaraţii, ci doar a menţionat că fetiţa adoptată nu are nici cea mai mică legătură cu unul dintre cazurile emisiunii "Visuri la cheie", prezentată de Dragos, aşa cum s-a vehiculat.
Se pare că noua formulă de cinci le aduce multă bucurie, căci, în fotografia încărcată de Dana, zâmbesc larg, ţinându-i în braţe pe cei doi copii mai mici, Kadri şi micuţa adoptată, în timp ce Sofia, fiica cea mare a cuplului, se află în spatele lor. Pentru a completa portretul de familie care transmite o atitudine pozitivă, Moş Crăciun şi un ajutor al acestuia apar şi ei în imagine. Alături de instantaneu, Dana Nălbaru a scris un mesaj pentru toţi prietenii săi virtuali. "Vă dorim sărbători frumoase şi liniştite. Să aveţi multă pace în suflete şi veselie în case", a fost mesajul Danei.