Dana Roba vrea dreptate pentru Mario Berinde. Vedeta, prezentă la înmormântare, cere schimbarea legii din România

24 ianuarie 2026 15:18   Vedete românești

Dana Roba a participat astăzi, 24 ianuarie 2026, la înmormântarea lui Mario Berinde, băiatul de 15 ani din Cenei, ucis cu sânge rece și îngropat într-o curte de cei trei prieteni ai săi. Vedeta face un apel către românii care vor să se facă dreptate în acest caz. 

Ca mulți alți cetățeni ai acestei țări, Dana Roba cere să se schimbe legea, astfel încât cel de-al treilea băiat implicat în omor, în vârstă de 13 ani, să fie pedepsit pentru faptele sale. Prin mesajul publicat pe rețelele de socializare, make-up artistul a povestit scene cutremurătoarea petrecute la înmormântarea lui Mario Berinde

Dana Roba: „Părerea mea este că trebuie să ieșim toți în stradă și să se facă dreptate”

Dana Roba a lansat un apel către românii care își doresc schimbarea legii, astfel încât infractorii să fie pedepsiți chiar și atunci când nu au împlinit vârsta de 14 ani. 

„Am fost la înmormântarea lui Mario, dar nu am putut să stau până la final, pentru că acolo e o mare durere. Ce vreau să spun mai exact e că toți oamenii de la înmormântare, care am fost acolo, dacă am ieși toți în stradă, să se schimbe legea odată și să poată să-l aresteze și pe ăsta, pe criminal.

Criminalul stă în casă, bine-mersi, sparge semințe, și taică-său e legat, cu zece mascați după el. OK, o fi taică-său infractor, dar, totuși, criminalul este criminal și stă și se uită la televizor cum îl înmormântează pe băiatul pe care l-a ucis el”, a transmis Dana Roba, pe rețelele de socializare. 

„Eu, dacă aș fi din Cenei, nu mi-aș mai duce copiii la școală”

Vedeta a venit și cu câteva idei: oamenii să se unească și să iasă în stradă, iar cetățenii comunei Cenei să facă front comun și să nu-și mai ducă la școală copiii, până când nu se schimbă ceva, în bine. 

Părerea mea este că trebuie să ieșim toți în stradă și să se facă dreptate. Președintele țării să schimbe legea, cineva să schimbe legea! Eu, dacă aș fi din Cenei, nu mi-aș mai duce copiii la școală și aș vorbi cu toată clasa, cu toți părinții, să nu mai ducă nimeni, niciun părinte, copiii la școală până nu se termină anul.

Ori se schimbă legea și se face ceva, ori nu mai ducem copiii… să vedem dacă se schimbă ceva. Deci, efectiv, am rămas înmărmurită. Atâta lume n-am văzut niciodată la o înmormântare. Câtă durere în inima mamei, a tatălui, a rudelor, a prietenilor…”, a mai transmis Dana Roba. 

Mai multe