Dana Rogoz și soțul ei, 13 ani de iubire. Mesajul emoționant al actriței

23 mai 2017 21:35   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dana Rogoz este o femeie împlinită. La cei 31 de ani, actrița are o carieră înfloritoare, dar, și mai important, are familia pe care și-a dorit-o mereu. Alături de soțul ei, Radu Dragomir (49 de ani), și de fiul lor, Vlad (3 ani), viața Danei este completă.

Cum vedeta ține să sărbătorească fiecare moment important din viața ei și a familiei sale, iată că nu a uitat nici de aniversarea celor 13 ani de relație alături de Radu. Chiar dacă uneori au fost văzuți cu ochi rău din cauza diferenței de vârstă de 18 ani, ei doi și-au făurit viața așa cum au vrut, au trecut peste vorbele dure și peste acuzele că Dana l-ar fi despărțit pe regizor de fosta lui soție, actrița Ozana Oancea.

Acum câțiva ani, fosta Abramburica a spus că nu mai vede nicio diferență de vârstă între ei și că relația lor a fost dintotdeauna asumată. Cu ocazia zilei fericite din viața lor de cuplu, Dana a scris pe blogul ei un mesaj scurt, dar emoționant, alături de care a atașat o imagine de la nunta din 2012: "Azi, eu și Radu împlinim 13 ani de iubire. Nu contează atât numărul lor, cât felul în care am ales să îi trăim împreună. Iubindu-ne. Înțelegându-ne. Respectându-ne. La mulți ani, nouă!".

În 2012, Radu Dragomir  şi Dana Rogoz s-au căsătorit, iar în urmă cu trei ani au devenit părinţii unui băiețel pe care l-au botezat Vlad Luca.

Mai multe