Dana Săvuică te cheamă cu ea în vacanţă

25 septembrie 2015 15:36   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ce-ai zice să petreci o vacanţă exotică împreună cu Dana Săvuică? Dacă te tentează, ai ocazia, la începutul anului viitor. Vedeta strânge gaşcă pentru a merge împreună în Sri Lanka şi Maldive, iar ea va avea rolul de ghid turistic.

Dintotdeauna a iubit călătoriile şi nu a ratat nicio vacanţă atunci când s-a ivit ocazia. Agenţiile de turism s-au îngrămădit să o invite în infotripuri, ba chiar, într-o vreme, a fost imaginea unei agenţii de turism. De ce să nu îmbine plăcutul cu utilul şi să facă din turism un business?! Zis şi făcut. „Sunt pe punctul de a pleca într-o super aventură, în postura de ghid. E un început de drum pentru mine, n-am fost niciodată ghid turistic. Dar cu siguranţă despre Sri Lanka ştiu foarte multe. Acolo am copilărit, tatăl meu fiind în misiune diplomatică între anii 1977-1982. Acum el este la pensie şi de un an a fost ales de Sri Lanka consul onorific în România”, spune Dana Săvuică.

Vacanţa este planificată pentru perioada 22 ianuarie – 5 februarie 2016 şi costă 2.950 de euro de persoană, bani în care sunt incluse zborurile cu avionul, taxele de aeroport, transportul cu autocar privat, 12 nopţi cazare, mese, taxe de intrare la obiective turistice etc. Doar 20 de persoane se pot înscrie în grupul pe care îl va „ghida” Dana Săvuică. „Acesta este un proiect pilot pentru mine. Dacă va ieşi totul bine, voi continua şi voi face din asta o profesie. Ce mi-aş putea dori mai mult decât să muncesc, făcând ce-mi place mai mult?!”, se întreabă ea, entuziasmată. Mai multe detalii despre frumuseţile acelor locuri, dar şi despre condiţiile de călătorie găseşti pe pagina de Facebook a vedetei.

Mai multe