Dani Oţil i-a tras o palmă unei invitate! Cum a reacţionat tânăra
O tânără invitată „şi-a luat-o” în direct de la Dani Oţil. Vineri dimineaţa (16 octombrie), matinalul a stat de vorba cu trupa Got-X , dar în special a luat-o la întrebări pe reprezentanta sexului frumos a formaţei.
Tânăra i-a răspuns curiozităţilor, însă la finalul discuţiei s-a ales cu o palmă peste faţă. Întrebată cât timp a purtat aparat dentar, detaliu pe care prezentatorul l-a remarcat, aceasta i-a răspuns sincer că a renunţat la dispozitivul medical după trei ani. „În aceşti trei ani, nu te-ai pupat cu nimeni?”, a întrebat prezentatorul.
Răspunsul tinerei l-a bulversat pe Dani Oţil care a simţit nevoia să-i aplice o „corecţie” invitatei. Fata a explicat că a fost mai greu să se sărute purtând acel aparat dentar, iar în secunda doi după ce i-a mărturisit prezentatorului că pe atunci avea doar 13 ani, s-a ales cu o palmă peste faţă.
„O să ştii tu acasă despre ce este vorba! De unde era să ştii cum e să te pupi la 13 ani. Îți mai dau una ca să o ai şi pentru drum”, şi-a motivat gestul prezentatorul, sub privirile amuzate ale colegilor de trupă ai fetei. Dacă ei au zâmbit, unor telespectatori li s-a părut cel puţin deplasat gestul lui Oţil.
Firmaţia Got-X a fost descoperită în 2006 când membrii trupei aveau între cinci şi zece ani.