Daniel Leş, pribeagul pe care olăritul l-a readus acasă! Uite ce a spus artistul
Daniel Leş este bărbatul pribeag care s-a realizat prin olărit! Vezi transformarea uluitoare a tânărului fără nici un rost pe lume, în artistul apreciat de întreaga Europă, duminică la „Fii tu schimbarea!”, o campanie marca „Focus”.
Daniel Leş, a crescut într-o familie de artişti, iar după Revoluţie a părăsit România. A revenit din pribegie după doar câţiva ani şi a început să-şi câştige existenţa la limita legii. Olăritul l-a ajutat să regăsească viaţa cinstită şi să devină unul dintre cei mai apreciaţi artişti şi ceramişti din Europa.
„Am fost un rebel, mi-am folosit talentul în a falsifica paşapoarte. A fost o perioadă din viaţa mea în care am fost împins să fac lucrul acesta”, îşi aminteşte Daniel Leş de vremurile în care nici nu visa că o să devină expozant în marile muzee europene. Dar cine l-a ajutat să ajungă aici?
„Bătălia cu ispita a fost câştigată de draga mea doamnă. Şi-a lăsat familia pentru un biet artist. De fapt, nici artist nu mă puteam numi. Doar pletele erau de mine ”, mai spune artistul care, an de an, reface Drumul Crucii, supliciul la care a fost supus Iisus Christos înainte de răstignire.
Tinereţea zbuciumată a fost o lecţie importantă pentru meşterul din Baia Sprie. Acum se înconjoară de copii pentru a duce mai departe tradiţia olăritului. Despre puterea binefăcătoare a transformării, aflaţi mai multe duminică, 5 octombrie, la „Fii tu schimbarea!”, de la ora 18:00, numai la Prima TV.