Daniel Onoriu şi fosta iubită, legaţi pe viaţă de destin
Nu degeaba Daniel Onoriu nu şi-o poate scoate din minte şi din suflet pe Simona Chiţac, femeia care l-a dus de la extaz, la agonie. Soarta pare că i-a legat pe viaţă. Ieri s-au împlinit 11 ani de când pilotul era să moară într-un accident teribil şi tot ieri, marea lui iubire şi-a serbat ziua de naştere.
Într-o perioadă în care nu sunt toate tocmai roz în viaţa lui, Daniel Onoriu (39 ani) suspină încă după fosta lui iubită, Simona Chiţac (38 ani). Pilotul de raliuri, care i-a incendiat Simonei maşina pe 23 martie, a scris ieri un mesaj emoţionant pe Internet, în speranţa că va reuşi să o înduplece pe fosta iubită să-i dea un semn.
Bărbatul nu se poate resemna cu ideea că Simona, care lucrează ca organizator de evenimente, nu mai face parte din viaţa lui. Păreau suflete pereche, părea că dragostea lor e scrisă în stele deşi, în timpul relaţiei de 10 ani, au trecut prin tot felul de poveşti tumultuoase. S-au despărţit de nenumărate ori cu scântei şi s-au împăcat de tot atâtea ori. La scurt timp după ultima lor despărţire, pilotul de raliuri s-a căsătorit, pe 3 martie, cu Raluca Izabela, însă gândul lui era tot la Simona.
Se pare că Daniel îşi imploră prietenii să o convingă pe Simona Chiţac să se întoarcă în braţele lui, dar aceasta nici nu vrea să audă. “Nu mă interesează, nu vreau să mai vorbesc despre acest subiect”, ne-a declarat femeia. Ieri, Daniel a profitat de ziua iubitei şi i-a scris un mesaj. “Pe 28 aprilie 2006 am avut cel mai dur accident din viaţa mea cu motocicletă. M-am lovit atât de tare într-o maşină care nu mi-a acordat prioritate, încât nici un medic nu mi-a mai dat vreo şansă. Din 2006 şi până azi am considerat că 28 aprilie e şi ziua mea de naştere, pentru că Dumnezeu mi-a mai dat o şansă, dar, din păcate, în loc să-i mulţumesc, eu am trăit de atunci şi până azi în păcate, iar azi plătesc pentru ele. Cu această ocazie îi transmit un mesaj de “La mulţi ani” fostei mele neveste, Simona Chiţac, care azi împlineşte 38 de ani (n.r. ieri). Nu a fost să fie, să mai fim şi de data asta împreună şi să ne facem ziua de naştere, aşa cum am făcut-o timp de 10 ani, când în fiecare an amândoi credeam că 28 aprilie este ziua noastră”, a scris Onoriu pe Facebook.
Deşi spune că nu vrea să mai audă de el, Simona a publicat şi ea un mesaj, care pare adresat fostului iubit. “E miezul nopţii. Sunt singură. Aşa am ales să fiu. Sunt singură să mă pot gândi la cei 37 de ani care s-au scurs, cu bune şi rele, poate prea repede... Am intrat într-un nou an al vieţii mele şi trebuie să învăţ să mă iert. Să mă iert că am iertat. Să mă iert că am iertat de prea multe ori, prea multe şi prea des. A fost un început de an foarte greu. Am ales să mă desprind de prieteni vechi, am cerut şi am păstrat în jur doar oameni loiali, cărora să le fiu loială. Îţi mulţumesc, Doamne! Pentru tot!”, a scris Simona Chiţac.
9 zile de comă şi 20 de operaţii după accident
Pe 28 aprilie 2006, Daniel Onoriu a văzut moartea cu ochii în urma unui accident teribil, produs pe Calea Moşilor, din Bucureşti. El se afla pe motocicletă şi a fost izbit puternic de un şofer care nu a acordat prioritate. Onoriu a stat 9 zile în comă, 30 de zile în spital şi a avut nevoie de 20 de intervenţii chirurgicale ca să se refacă. În 2013, Valentin Gheorghe, persoana vinovată de accident, a fost condamnată la 3 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Victima, Daniela Onoriu, a fost despăgubită cu 20.000 de lei. “Am mai mers cu motocicleta de atunci, nu pot renunţa. Dar când m-am urcat primele dăţi în maşină, mergeam cu 30-40 km/h şi mi se părea că am viteza luminii. Îmi era foarte frică”, povestea Daniel.
Se desparte de soţie după doar două luni de mariaj
Obsesia pentru Simona Chiţac, căreia i-a incendiat maşina pe 23 martie, a trecut deunăzi la o altă etapă. Daniel Onoriu a anunţat că bagă divorţ de Izabela, o tânără cu care s-a căsătorit în pripă, pe 3 martie. Joi s-a fotografiat cu certificatul de căsătorie în mână. Contactat de Click!, el ne-a spus: “Da, pun capăt acestei căsnicii. Sunt încă în arest la domiciliu”. Apropiaţii lor susţin că Daniel şi Izabela nu s-au mai înţeles deloc, după gestul lui din 23 martie, când a incendiat maşina Simonei. El a recunoscut că a stropit autoturismul cu benzină, în timp ce femeia se afla la un eveniment. Sportivul riscă între doi şi şapte ani de închisoare.