Daniela Crudu și-a găsit dublura la «Ultimul trib»

3 august 2018 20:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Numărătoarea inversă a început! În curând, cele trei echipe înscrise la competiţia de supravieţuire ”Ultimul trib” (Antena 1) vor pleca în Madagascar. Dar Daniela Crudu nu este singura concurentă cu trup apetisant care luptă pentru marele premiu de 100.000 de euro. Pe listă figurează o altă bombă sexy, Lola Crudu, care are multe în comun cu fosta vedetă Playboy.

Daniela Crudu (29 de ani) s-a reprofilat şi bine a făcut, căci s-a umplut de bani. A renunţat la postul de asistentă tv, unde câştiga în jur de 500 de euro lunar, şi participă la toate concursurile postului Antena 1.

Aţi văzut-o  la ”Asia Expres”, unde a făcut foamea, alături de Vica Blochina, apoi a cules ardei, cu găleata, la ”Poftiţi la Nea Marin”. În loc să-şi tragă un pic sufletul, iată că nonconformista vedetă care este sarea şi piperul show-urilor, va pleca în Madagascar, ţintind premiul de 100.000 de euro: ”Sunt sigură că îmi părea rău dacă nu acceptam provocarea asta! Aş fi stat acasă să mă uit la emisiune ştiind că am avut ocazia să merg acolo şi să văd Africa!”, ne-a declarat Daniela.

De data aceasta, Daniela nu va mai fi răsfăţata echipei, având o rivală de temut, pe Lola Crudu, în vârstă de 31 de ani, din Chişinău, stabilită de zece ani în Bucureşti.

Se bat pe premii de 100.000 de euro

La vârsta de 18 ani, aceasta a lucrat ca dansatoare în Coreea, acum fiind profesoară de sport: ”Are rusul o vorbă: «Cine nu riscă nu bea şampanie!» Decât să mă gândesc cum ar fi fost, mai bine încerc. Curiozitatea e cea care ne determină să facem lucruri în viaţă. Sper să nu am niciun blocaj. Eu sunt duşmanul meu, nu vreau să mă dau mare în faţa celorlalţi, ci vreau să îmi arăt mie că pot”,  ne-a povestit Lola. Ce au ele în comun? Sunt şarmante, au trupuri de fotomodel, sunt bune dansatoare şi le plac senzaţiile tari, ambele sărutându-se cu femei. Dar se pot lăuda şi cu tatuajele din zona intimă. Daniela Crudu are un fluturaş, iar Lola Crudu se mândreşte cu un desen complicat, pe care şi l-a afişat în piscină. La show-ul care le va testa concurenţilor limitele fizice şi psihice, vor participa trei echipe formate din vedete, sportivi şi  din oameni obişnuiţi.  

Sorana: «Luăm două pastile zilnic, ca să nu ne îmbolnăvim de malarie»

Şi Sorana Darclee Mohamad ( 31 de ani) a acceptat oferta de a se ”înrola” în acest joc, cu miză mare, ba chiar a povestit ce planuri are cu premiul de 100.000 de euro, pe care speră să îl câştige: ”Aş înfiinţa o şcoală de fotbal, iubitul meu este antrenor, pentru copiii defavorizaţi”. Ea a fost încurajată de Cosmin, pe care îl iubeşte ca pe ochii din cap, să plece în Madagascar, căci şi el colindă lumea, ca sportiv: ”O să-mi fie însă greu fără el, ne-am obişnuit mult unul cu celălalt, iar primul lucru pe care îl voi face, la întoarcere, este să îl îmbrăţişez”. Sorana a mai menţionat că se antrenează pentru a avea o condiţie fizică bună, la concurs: ”Fac câte trei ore de sport zilnic, sunt epuizată, dorm foarte puţin, am mari emoţii. Acolo sunt şi boli (n.r- malaria, rabie, ciumă bubonică), aşa că facem acest tratament preventiv, preventiv cu pastile şi vaccinuri”. Ea a mai participat şi la Ferma Vedetelor”, fiind una dintre concurentele care a rezistat cel mai mult în competiţia desfăşurată în urmă cu doi ani, în Cipru. S-a întors acasă cu probleme la piciorul stâng: ”Am avut nişte vânătăi mari, ziceai că mă bate cineva acasă”, a mai adăugat Sorana.

Mai multe