Daniela Crudu şi-a părăsit noul iubit: "O să-mi fie greu fără el"
Daniela Crudu nu se dă înapoi de la provocări şi susţine că dacă nu ar fi riscat în viaţă, nu ar fi ajuns până în punctul în care este acum. Aceasta a trebuit să-l lase în urmă pe iubitul ei şi să plece în Asia.
Daniela Crudu îşi părăseşte pentru o vreme toţi apropiaţii şi pleacă în Asia cu alte vedete pentru a filma reality show-ul "Asia Express". Aceasta a mărturisit că îi va fi dor de iubitul ei şi de patrupedul pe care acesta i l-a dăruit. Daniela a declarat că ei îi plac provocările şi că nu obişnuieşte să se gândească de mai multe ori la ceea ce ar fi bine să facă pentru că ar putea pierde totul.
"O să-mi fie foarte greu să mă despart de câinele pe care mi l-a oferit de curând iubitul meu dar şi de el. O să-mi fie dor de toată lumea.
Iubitul meu mi-a zis să am grijă de mine acolo. Deoarece toată lumea ştie că sunt aeriană într-un fel. Să nu se întâmple ceva acolo, să mă descurc. Să nu mă mănânce un şarpe. Toţi speră în schimbarea mea, că o să revin o altă persoană de acolo.
În viaţă am trăit clipa şi momentul, dacă stăteam să tai spicul în patru, nu făceam nimic în viaţa asta. Mi-am luat cu mine în Asia vreo 40 de pantaloni scurţi şi bustiere", a declarat Daniela pentru AntenaStars.