Daniela Gyorfi își dă cu părerea despre divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip: „A fost calculată”
Daniela Gyorfi a comentat divorțul răsunător dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, exprimându-și punctul de vedere cu privire la separarea celor doi. Iată ce consideră artista despre modul în care a fost anunțată despărțirea.
După o relație și o căsnicie care păreau fără probleme în fața publicului, Codruța Filip a anunțat divorțul de Valentin Sanfira, susținând că tot ceea ce a trăit a fost o minciună.
Daniela Gyorfi își spune părerea despre fostul cuplu de artiști
Printre artiștii și persoanele publice care au reacționat la acest subiect se numără și Daniela Gyorfi. Aceasta este de părere că artista a gestionat atent situația și și-a construit imaginea în mod strategic.
„Lucrurile se știau, ea probabil că a gestionat foarte bine această emisiune cu divorțul, adică a fost și calculată. Foarte frumos și o felicit pentru că este deșteaptă și nu este nimic greșit să-ți gestionezi și să-ți vinzi imaginea”, a declarat cântăreața pentru cancan.ro.
De asemenea, Gyorfi a comentat și apariția Codruței în podcastul „Acasă la Măruță”, unde aceasta a vorbit deschis despre relația cu Valentin și despre despărțirea care a surprins publicul.
„Într-adevăr a avut un mare impact la Măruță, adică a fost foarte bine gândită treaba asta. Poate dacă se ducea în altă parte nu avea același efect, dar acolo a știut exact ce face”, a mai spus vedeta.
„Eu nu cred că acum a știut Codruța”
Totodată, Daniela Gyorfi este de părere că problemele din relație nu au apărut recent și că situația ar fi fost cunoscută de mai mult timp.
„Eu nu cred că acum a știut Codruța, ei au știut de undeva probabil de anul trecut. Mi-e greu să cred că nu a știut cu cine a stat în casă șapte ani de zile. Așa gândește toată lumea”, a mai spus cântăreața pentru sursa menționată mai sus.