Daniela Gyorfi mai vrea copii? Artista face dezvăluiri în exclusivitate VIDEO

15 aprilie 2015 0:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

Are peste 20 de ani de carieră în spate şi a scos nenumărate albume. S-a zbătut să ţină pasul între concertele din ţară şi cele din străinătate, iar cele mai multe melodii au devenit hit-uri. Astăzi, Daniela Gzorfi se reinventează.

Invitată în platoul emisiunii Click!, difuzată de luni până joi, de la ora 23:30, la Prima TV, Daniela Gyorfi a vorbit despre planurile în carieră, dar şi despre planurile personale.

După sărbătorile pascale, pe care le-a petrecut în sânul familiei, Daniela Gyorfi e pregătită acum să facă faţă programului încărcat de concerte şi filmări.

"Am înregistrat o melodie, am făcut şi un videoclip, iar acum lucrăm la un album. Am stat acasă, cu prieteni de suflet. Ieri m-a scos domnul Tal în oraş, la un film, iar de săptămâna asta începem cântările", a declarat ea, la Click!.

Cât despre un al doilea copil, Daniela recunoaşte că nu se gândeşte acum să devină din nou mamă dar, dacă s-ar întâmpla asta, ar primi vestea cu bucurie. "Nu este prioritar un al doilea copil în acest moment, dar dacă e să se întâmple, o să anunţ", a mai spus cântăreaţa.

Mai multe