Daniela Gyorfi, piesă pentru mama pierdută. «O iubesc ca și cum ar fi lângă mine»

9 iunie 2019 19:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Celebra solistă Daniela Gyorfi (50 de ani) a filmat, zilele trecute, un videoclip la piesa „Mă întorc la tine” dedicată mamei ei, care a încetat din viață în 2013, la 62 de ani.

Melodia are versuri emoționante, despre relația mamă-fiică: ”Sunt părinţi şi părinţi. Mama mamei mele, bunica mea, trebuia să meargă la azil şi eu, care aveam 10 ani, nu am fost de acord şi am zis că am eu grijă de ea. Pentru că bunica mea s-a cam descotorosit de fata ei şi de asta zic că sunt cazuri şi cazuri. Eu am avut o relaţie specială cu mama, o iubesc şi acum ca şi când ar exista, ca şi când ar fi lângă mine. Peste două săptămâni voi lansa videoclipul”, ne-a spus Daniela.

Solista și-a programat și o vacanță alături de fiica ei, Maria, (8 ani), la Eurodisney în Paris: ”Ne distrăm, apoi plecăm în Germania, unde voi avea un concert şi ne vom plimba. Îmbin utilul cu plăcutul”, ne-a mai povestit Gyorfi.

Mai multe