Daniela Györfi şi-a scos pieptul la înaintare în noul videoclip

1 iulie 2016 21:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Daniela Györfi a filmat, vineri, 1 iulie, în zona Băneasa, câteva cadre incitante pentru noul ei videoclip, iar fotoreporterii Click! au fost pe urmele solistei. Cu bustul imens la înaintare, cu o rochiţă cu ţinte şi cu părul vopsit în verde, artista în vârstă de 47 de ani s-a pus pe treabă, alături de o gaşcă de manelişti.

Au dat drumul la maximum la boxe, din care răsuna, fireşte, muzică de petrecere, apoi regizorul a dat startul filmărilor. Daniela i-a zăpăcit pe colegi cu sânii ei imenşi, ca doi pepeni, ea fiind de altfel şi prima vedetă din România care a apelat la implant mamar, la începutul anilor 2000. De atunci, Daniela a mai suferit două intervenţii chirurgicale la nivelul bustului, însă, vorba-ceea, ”suferă baba la frumuseţe”.

Mai multe