"Dansez printre stele", bătut în audienţe de două filme. Gafele de la Antena 1

6 octombrie 2014 14:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prima ediţie a emisiunii "Dansez printre stele", de la Antena 1, a debutat cu stângul din punct de vedere al audienţelor.

Principalul concurent, postul Pro TV, a reuşit să obţină audienţe mult mai mari, difuzând, în acelaşi interval orar, două filme, potrivit paginademedia.ro.

Emisiunea "Dansez printre stele", care a durat patru ore, s-a suprapus pe intervalul orar cu două filme difuzate la PRO TV: "Testul suprem", cu Arnold Schwarzenegger și Stallone și "Kill Bill".

Ambele producţii de la Pro TV au avut audienţe mai mari decât postul trustului Intact, pe toate cele trei segmente: naţional, urban şi comercial.

La nivel naţional, PRO TV a fost urmărit, în intervalul 20:30-00:30, de aproape 1,7 milioane de români, în timp ce la Antena 1 s-au uitat un milion.

Pe segmentul urban, "Dansează printre stele" a atras 670.000 de orăşeni, iar filmele de la Pro  975.000.

În ceea ce priveşte segmentul comercial, diferenţa e mai mare: la PRO TV s-au uitat 620.000 de oameni pe minut, iar la Antena 1 300.000.

Gafă după gafă la Antena 1

Prima ediţie a show-ului de la Antena 1 a avut o serie de poticniri, din partea prezentatorilor, a concurenţilor şi a juraţilor. Astfel, Lili Sandu i-a greşit numele Alinei Eremia, spunându-i Irina Eremia, iar pe Iuri l-a botezat "Igor". Concurentul Mihai Ristea a alunecat şi a căzut în timpul unul dans, iar Victor Slav nu a părut deloc în elementul lui, fiind vizibil faptul că nu are experienţă în prezentarea emisiunilor în direct.

Mai multe