«De când a murit Cornelia, ne-au uitat toţi, până şi familia». Aurel Pădureanu s-a mutat la fiica din prima căsătorie

27 aprilie 2021 20:41   Vedete românești
Ultima actualizare:

La o lună de la moartea Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu şi fiul său parcă se chinuie şi mai mult. O dată de dorul pentru cea care a fost soţie şi mamă, dar şi pentru că traiul e din ce în ce mai greu. Rămas fără acoperiş deasupra capului după ce proprietarul l-a dat afară de unde locuia cu chirie, Pădureanu a fost luat de Nicoleta, fiica din prima căsnicie. “Avem lucrurile peste tot”.

În urmă cu o lună, pe data de 26 martie, marea interpretă de muzică lăutărească Cornelia Catanga s-a stins, la Spitalul Universitar de Urgenţă. A lăsat în urmă un băiat de 26 de ani care se topeşte de dor, şi un soţ “neputincios”, aşa cum ne-a mărturisit chiar el că se simte. Este şi normal, a pierdut-o pe femeia care i-a fost alături vreme de 33 de ani şi spera să îi mai fie, mai ales că era mai mică decât el.

"Am iubit-o și am divinizat-o pe Cornelia"

La vârsta de 70 de ani a rămas văduv, iar sănătatea îi joacă feste. Supărările l-au distrus pe Aurel Pădureanu, iar moartea Corneliei a fost picătura care a umplut paharul.

“Cum să mă simt? Sunt la fel ca în ziua în care a murit Cornelia mea. Sunt supărat şi nu îmi va trece niciodată starea asta. Să ştiţi că o femeie, când rămâne singură, se mai descurcă, dar invers, nu! Am iubit-o şi am divinizat-o pe Cornelia. Acum îi fac parastasele. Tocmai ce s-a împlinit o lună de când nu mai este lângă mine. O să fie un Paşti foarte greu. Mi-amintesc cum a fost anul trecut, cum se pregătea cu bunătăţi. Era o femeie tare harnică, şi poate că nici ea nu mai putea şi nu se simţea bine pentru că avea probleme de sănătate, dar nu se lăsa! Dorm cu ea în gând şi mă trezesc la fel. M-a lăsa singur”, ne-a spus cu ochii în lacrimi soţul Corneliei Catanga. 

Apropiații au uitat de el

Dacă înainte, când trăia renumita artistă, primea nenumărate telefoane, acum nici măcar apropiaţii familiei nu îl mai sună să vadă cum se mai descurcă, dacă se simte bine sau are nevoie de o mâncare gătită. Îl doare că însăşi nepoata lui, şi anume mama cântăreţei Nicole Cherry, a uitat de el.

“Te uită ea, familia, darămite cei străini. Nu mă mai sună nimeni să vadă dacă sunt bine, pentru că nu mai au nici un interes, nu mai trăieşte Cornelia, ce să facem. Voi, presa, mai sunaţi să mă întrebaţi cum mă mai simt, dar în rest... nimeni. Îmi pare şi mie rău, că oamenii ar trebui să fie mai buni şi mai calzi mereu, nu doar în sărbători. Nu cerem nimic, nici un ban, ci doar puţină compasiune. Parcă de băiatul meu, de Alex, îmi pare rău, pentru că lui ar trebui să i se dea aşa un pic de atenţie, să fie scos din starea asta. Uite, a fost ziua mamei lui Nicole Cherry, putea să îl cheme şi pe el să mai uite un pic. Mama lui Nicole e nepoata mea, iar bunica ei e sora mea. Deci suntem fraţi. Când era mică, Cornelia a luat-o de mână şi a dus-o la Titus Munteanu şi i-a spus să aibă grijă de ea. A băgat-o la televiziunea copiilor, a ajutat-o peste tot. Păcat, păcat că se uită lucrurile astea, nu au zis niciodată un mulţumesc, sau să spună public despre Cornelia”, a mai spus, cu tristeţe în glas, Aurel Pădureanu.

De parcă nu ar fi avut suficiente probleme pe cap, cea locativă îi stă în continuare în coaste. Rămas pe drumuri, soţul Corneliei Catanga a ajuns să locuiască la fiica din prima căsnicie. Nu îşi putea lăsa tatăl şi fratele vitreg fără acoperiş. “Eu am fată de aproape 50 de ani din prima căsnicie, o cheamă Nicoleta. Stau cu Alex la ea deocamdată, ne ţine pentru că nu am mai avut bani de plătit chiria. E foarte greu. Avem lucrurile împrăştiate pe colo şi până colo, ce să facem. Asta e situaţia”, a mai spus cu voce tristă.

Click! Spune

În urmă cu 14 ani, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu au făcut un împrumut de 90.000 de euro, cu scopul de a-şi renova vila. Problemele lor legate de casă au început în anul 2014, când nu au mai achitat ratele la bancă, iar în scurt timp au fost executați silit. După ce a rămas pe drumuri, fiind nevoită să părăsească vila din Chitila, în care locuia alături de soțul ei, Aurel Pădureanu, și de fiul lor, Alexandru, artista a intrat în depresie.

Mai multe