De ce crede Delia că Raul a pierdut finala X Factor. ”Victoria Olgăi este încă o dovadă că...”

24 decembrie 2016 14:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Finala X Factor de vineri, 23 decembrie, a avut un câștigător-surpriză. Olga Verbințchi, eleva solistului de la Carla s Dreams, le-a luat fața concurenților antrenați de Delia, mult mai bine cotați la bursa pariurilor. Iată cum explică Delia eșecul elevilor săi.

Patru concurenți s-au luptat pentru premiul cel mare în valoare de 100.000 de euro în finala X Factor. Delia a avut cele mai multe șanse de câștig, pentru că a intrat în finală cu doi elevi, Raul Eregep și Alex Mladin. De cealaltă parte, Ștefan Bănică a rămas fără concurenți, iar Horia Brenciu și solistul de la Carla's Dreams au intrat în bătălia finală cu câte un elev, Marcel Roșca, respectiv Olga Verbițchi.Votul telespectatorilor a desemnat-o pe Olga câștigătoare. A fost o victorie cu atât mai importantă, cu cât solistul de la CArla s Dreams s-a aflat pentru prima dată în postura de jurat al show-ului d ela ANtena 1. A doua zi după febra finalei, după ce a judecat lucrurile la rece, Delia a încercat să ofere o explicație pentru eșec.”Victoria Olgăi... este încă o dovadă că lucrurile care vor să aibă un succes real, concret se obțin în urma unei munci de echipă ACTIVA (manifestată prin vot), nu declarativă (commenturi pe facebook). DA, subscriu... Raul este unic... DA merita să câștige... a fost apreciat la modul extrem de detasat (fara implicare cu VOT). Ce s-a întâmplat aseară la X Factor este o lecție pentru noi toți. Dacă ne dorim schimbare, trebuie să acționăm. Felicitări fanilor Carla's Dreams... pentru mobilizare! Felicitări echipei Global Records pentru o campanie eficientă! Raul... știi că pentru foarte mulți tu ești câștigătorul! Ești câștigătorul meu și sunt FOARTE mândră de tot ce ai facut la x”, a scris Delia pe contul personal de Facebook.

Mai multe