De ce-l iubesc femeile pe Florin Călinescu!

25 septembrie 2017 12:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ultimii ani au fost cumpliți pentru Florin Călinescu (61 de ani). Îndrăgitul actor și prezentator de televiziune și-a pierdut, într-un interval de doar zece ani, soția, părinții și unul dintre fii. Dar a avut puterea să se ridice. S-a refugiat în muncă, însă și în pasiunea de a găti. Aproape că nu există zi în care să nu intre în bucătărie. Iată ce a făcut, în ultima vreme, de admiratoarele spun că-l iubesc!

Nu numai că are propriul restaurant pe bulevardul Kiseleff din Capitală, dar Florin Călinescu chiar se pricepe la gătit! Dovadă stau postările aproape zilnice de pe Facebook, în care iubitul actor arată cum face diverse preparate, dar și rezultatul final, care, trebuie să recunoaștem, ne face să înghițim în sec.

Pește sabie, cotlete de miel cu spanac, papanași și chiar și pâine. Cu aceasta din urmă  a făcut furori, primind zeci de aprecieri din partea prietenilor virtuali.

„Iete și pâinea cea de toate zilele. Pot fi angajat la ocazii...cu maia”, a precizat Călinescu.

„Felicitări !!!Ăsta-i unul dintre motivele pentru care ești atât de iubit de femei...știi să faci și pâine!”, i-a răspuns o admiratoare.

Într-o altă postare, actorul le-a spus internauților și de la cine a învățat să facă pâine: „Pentru cei care întreabă sau nu cred, am făcut acu’ vreo doi ani, un curs de o zi, la un atelier ținut de o tânără doamnă. Viviana Marza”.

Într-o altă postare despre gastronomie, juratul de la „Românii au talent” a mărturist că îi place atât de mult să gătească, încât „la întrebarea arhicunoscută, dacă v-ați mai naște o dată, vă vedeți făcând aceeași meserie, răspund, nu, și, dacă m-aș mai naște de o mie de ori, aș fi bucătar!”.

Și, ca orice bucătar care se respectă, lui Călinescu îi place să aibă bucătăria lună! De altfel, prietenii săi virtuali au observat în postările artistului că acesta are aragazul acoperit cu folie de aluminiu, astfel încât, după ce termină de gătit, să poată strânge folia, iar mașina de gătit să rămână curată.

„....ce marcă e staniolu' menit să protejeze aragazu', ca să fie curat atunci când.......îl schimbăm cu unu' nou”, l-a întrebat, în glumă, o doamnă. La care Călinescu i-a răspuns, cu melancolie: „Așa m-a învățat (obligat) soacră-mea, săraca!”.

Mai multe